• Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1

”Șepcile Roșii” au avut o mare ocazie de a marca, prin Mendy, în minutul 36, când atacantul a rămas singur cu Neshcheret, dar în loc să marcheze l-a luat la țintă pe goalkeeper. Apoi, în repriza a doua, ardelenii au mai avut o oportunitate de a marca prin Coubiș, minutul 56, care a ajuns în postura de vârf, dar mingea șutată de el a fost deviată în corner.

Alex Chipciu, după ce U Cluj a remizat cu Dinamo Kiev: ”Un rezultat mare pentru istoria noastră – e a doua oară participare după atâția într-o competiție din Europa”

Galerie Foto

Până la urmă, U Cluj a remizat cu Dinamo Kiev, astfel că echipa care se va califica se va decide pe ”Cluj Arena”, joia viitoare, 16 iulie 2026, de la 20:30, în direct la Digi Sport 1.

După finalul întâlnirii din Polonia, Alexandru Chipciu (37 de ani) a tras concluziile și a catalogat rezultatul drept unul istoric pentru gruparea de sub Dealul Feleacului.

  • Echipa care se va califica dintre U Cluj și Dinamo Kiev va întâlni PAOK Salonic, în turul doi preliminar al Europa League, fosta echipă a lui Răzvan Lucescu, iar cele două manșe sunt programate pe 23 și 30 iulie 2026.

”Aș spune că e un rezultat mare contra unei echipe istorice.

Multă lume din România nu ne dădea șanse să facem ceva în acest meci, dar iată că am făcut. Un rezultat mare pentru istoria noastră – e a doua oară participare după atâția într-o competiție din Europa.

Cred că am făcut o propagandă bună pentru fotbalul românesc. Sper ca și românii care susțin celelalte echipe au simțit puțină mândrie că am rezistat contra unei echipe bune.

Asta îmi spunea și căpitanul lor în prima repriză… ce ocazie mare am ratat! Știam cam toți jucătorii din echipa lor. Știam că au jucători de națională, cum ar fi Shaparenko, Ponomerenko, Voloshyn, căpitanul lor. Știam că au calitate foarte mare pe tranziție și că sunt necruțători. Azi au fost cruțători de câteva ori”, a spus Chipciu, conform sport.ro.

Chipciu: ”Echipe precum Capul Verde și Paraguay, care s-au apărat, au rezistat și au câștigat până la urmă. Ăsta a fost reperul nostru”

Pe de altă parte, Chipciu a mai spus că la U Cluj s-au resimțit absențele lui Lukic și a lui Mikanovic, dar și că reprezentativa Capului Verde a reprezentat un model pentru el și colegii săi pentru acest meci.

”Știam că trebuie să fim o echipă foarte scurtă și să suferim. Așa cum am văzut la Campionatul Mondială echipe precum Capul Verde și Paraguay, care s-au apărat, au rezistat și au câștigat până la urmă.

Cred că ăsta a fost reperul nostru. În meciul retur avem și noi șansa noastră.

Ne-a lipsit și Lukic, probabil cel mai bun jucător al nostru, care e la nivel cu Ponomarenko. Cred că ne-ar fi ajutat foarte mult într-o astfel de dublă. Ne-a lipsit și Mikanovic, fundașul nostru dreapta de bază.

Am improvizat cu Stanojev, care a făcut un meci foarte bun”, a mai spus Chipciu.

Dinamo Kiev – U Cluj 0-0. Echipele de start

Dinamo Kiev (4-3-3): Neshcheret – Kedziora, Bilovar, Mykhavko, Dubinchak – Pikhalonok, Brazhko, Shaparenko – Voloshyn, Ponomarenko, Redushko
Rezerve: Olkhovyi, Surkis, Vivcharenko, Korobov, Rubchynskyi, Ogundana, Gusiev, Malysh, Buialskyi, Guerrero, Thiare, Herych
Antrenor: Igor Kostiuk

U Cluj (4-2-3-1): Neofytos Michael – Stanojev, Cristea, Coubiș, A. Chipciu – Codrea, Drammeh – M. Ștefănescu, Bic, Mendy – Macalou
Rezerve: Lefter, Cosa, Chinteș, Poulolo, Techereș, Simion, Pinho, Dan Nistor, Friday Adams, Aliev, Chukwu, A. Trică
Antrenor: Cristiano Bergodi

Arbitru: Joonas Jaanovits
Asistenți: Aron Harsing și Silver Koiv.
Rezervă: Kristo Kulljastinen (toți din Estonia).

Arbitru VAR: Aleandro Di Paolo (Italia)
Asistent VAR: Kristo Tohver (Estonia).

VIDEO cu rezumatul partidei Dinamo Kiev – U Cluj 0-0

VIDEO Dinamo Kiev – U Cluj, rezumat, preliminarii Europa League

Etichete: alex chipciu , u cluj europa league , dinamo kiev – u cluj 0-0



Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *