În șanțurile Cetății Alba Carolina din Alba Iulia s-a desfășurat ediția 2026 a competiției „Cel mai puternic pompier”, un concurs care aduce la start cei mai bine pregătiți pompieri din țară, într-o adevărată demonstrație de forță, rezistență și determinare.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov a fost reprezentat de:
🥇 Pătrașcu Răducu – locul I la categoria sa de vârstă și locul II în clasamentul general, o performanță remarcabilă într-o competiție de cel mai înalt nivel.
🥉 Vrabie Raul – locul III la categoria sa de vârstă, confirmând încă o dată că munca și perseverența sunt răsplătite.
Alături de ei au concurat și Marcus Idor și Durnă Bogdan, care, deși de această dată nu au urcat pe podium, au demonstrat aceeași ambiție, disciplină și dorință de a-și depăși limitele.
„În proba pe echipe, reprezentanții ISU Brașov au obținut locul V din 12 echipe participante, un rezultat care reflectă spiritul de echipă și nivelul ridicat de pregătire.
Pentru noi, însă, valoarea unui pompier nu se măsoară doar în medalii, cupe sau diplome. Se măsoară în orele de antrenament, în sacrificiile făcute, în dorința de a deveni mai bun cu fiecare zi și în curajul de a accepta fiecare provocare, indiferent de rezultat.
Suntem mândri de fiecare dintre voi! Vă mulțumim pentru efort, pentru dedicare și pentru faptul că reprezentați cu onoare ISU Brașov. Rezultatele sunt importante, dar caracterul, perseverența și spiritul de echipă sunt cele care vă definesc cu adevărat.”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.
Anunțuri gratuite din Maramures


