Absolvent al Școlii Gimnaziale nr. 4 Sibiu, elevul primise inițial nota 5,20. După contestație, însă, nota i-a fost redusă cu 1,35 puncte, ajungând la 3,85 în urma reevaluării lucrării, potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, citate de publicația Turnul Sfatului.
Aceasta este și cea mai mare diferență de notă înregistrată în județ în urma contestațiilor. În total, în Sibiu, cinci lucrări de la Evaluarea Națională au avut modificări de cel puțin un punct: în patru cazuri notele au crescut, iar într-unul au scăzut.
Rezultatele finale, publicate de Ministerul Educației
Rezultatele finale înregistrate la probele scrise din cadrul Evaluării Naționale (EN VIII 2026), după soluționarea contestațiilor, au fost publicate miercuri, 8 iulie, conform calendarului.
Au fost depuse 14.176 de contestații, număr ce marchează o scădere semnificativă comparativ cu anul 2025, când au fost depuse 19.101 contestații. Pe discipline, contestațiile au următoarea distribuție:
- 8.981 de contestații pentru lucrări la proba de Limba și literatura română (11.354 în anul 2025);
- 307 contestații pentru lucrări la proba de Limba și literatura maternă (355 în anul 2025);
- 4.888 de contestații pentru lucrări la proba de Matematică (7.392 în anul 2025).
Reevaluarea lucrărilor a căror notare inițială a fost contestată a generat schimbarea notei prin creștere pentru 8.696 de lucrări. Pentru 4.265 de lucrări notele au fost modificate prin scădere, iar pentru 1.215 lucrări notele au rămas nemodificate.
Broșura pentru admiterea la liceu 2026 conține toate informațiile esențiale de care au nevoie elevii de clasa a VIII-a și părinții acestora pentru a înțelege cum funcționează procesul de repartizare la liceu.
Calendarul admiterii la liceu 2026
Admiterea se face pe baza rezultatelor de la Evaluarea Națională, iar completarea fișelor de opțiuni se face electronic, cu sprijinul diriginților și al părinților.
Pe 9 iulie 2026, va fi anunțată ierarhia la nivel județean a absolvenților claselor a VIII-a, în funcție de media de la Evaluarea Națională. Apoi, între 13 și 20 iulie 2026 se completează fișele de opțiuni pentru liceu, în format electronic, cu ajutorul diriginților și al părinților.
Pe 22 iulie 2026 are loc prima repartizare computerizată a candidaților.
Între 23 și 28 iulie 2026 se depun dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizați.
A doua etapă de repartizare computerizată începe pe 31 iulie 2026 și este rezervată candidaților care nu au prins locuri în prima etapă sau care nu și-au depus dosarele ori care sunt din serii anterioare, în vârstă de până la 18 ani.
Media de admitere va depinde de notele obținute la Evaluarea Națională. Media de admitere la liceu în 2026 este media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, a notelor obținute la probele de la Evaluare Națională.
Anunțuri gratuite din Maramures


