Zgomotul puternic provocat de focurile de artificii de la evenimentele private organizate în Mărginimea Sibiului a declanșat o adevărată revoltă în rândul comunității locale. Locuitorii din mai multe sate se plâng că weekendurile ar fi devenit un calvar, iar animalele, atât cele domestice, cât și fauna sălbatică din pădurile din jur, ar fi extrem de terorizate. În replică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu transmite că, din punct de vedere legal, organizatorii nu au încălcat nicio normă.
Locuitorii din Sibiel, Vale, Fântânele și Săcel susțin că spectacolele pirotehnice au loc cu regularitate în fiecare sfârșit de săptămână, în funcție de programul evenimentelor private din zonă. Oamenii se simt neputincioși în fața acestei situații care le perturbă liniștea.
,,Animalele noastre tremură de frică”
Angela N., o localnică stabilită în zonă de șapte ani, a decis să nu mai tacă după un weekend prelungit de petreceri în luna iunie:
„Locuiesc în Sibiel de șapte ani, iar această situație se repetă cu regularitate în fiecare weekend – uneori o singură dată, alteori de vineri până duminică, așa cum s-a întâmplat și în luna iunie. Atunci a fost momentul în care am simțit că nu mai pot tolera acest calvar și am sesizat Poliția și Primăria.
Animalele noastre tremură de frică, sunt extrem de agitate și speriate. Zgomotul se aude extrem de puternic în Sibiel, iar pe rețelele de socializare au reacționat și oameni din satul Vale, aflat la încă 5 kilometri distanță. Practic, sunt afectate patru sate: Sibiel, Săcel, Fântânele și Vale, plus toate pădurile din jur. Suntem înconjurați de natură, avem urși, căprioare, mistreți și nenumărate păsări, toate afectate de aceste bubuituri”, explică femeia.
Aceasta a contactat și autoritățile, solicitând un studiu de impact asupra faunei locale.
„La prima scrisoare, Poliția mi-a transmis că s-au folosit articole pirotehnice de categoria 1. Însă această categorie înseamnă, în mod normal, artificii de brad sau de tort. Este absurd, din moment ce spectacolul se vede și se aude de la câțiva kilometri distanță! Le-am scris din nou și le-am trimis și o filmare video, cerându-le explicații clare despre cum este posibil ca astfel de artificii ‘mici’ să provoace un asemenea zgomot. Tot ce am primit a fost un mesaj standard prin care mi se spune că voi primi răspuns în 30 de zile.” adaugă Angela N.
Femeia atrage atenția că situația a depășit granițele unui simplu disconfort fonic, devenind o problemă structurală a comunității:
„Când exploziile de la artificii se aud weekend de weekend în patru sate și nimeni nu pare să răspundă pentru ele, problema nu mai este doar zgomotul. Este o problemă de legislație, de responsabilitate și de respect față de comunitățile afectate. Așteptăm răspunsurile Poliției, Gărzii de Mediu și Primăriei Săliște, ca să înțelegem cum interpretează și aplică legea în această situație. Tot mai sper ca poliția va reveni și va pune lucrurile la punct legal și moral.”
▶ Vezi pagina acestui video: Revoltă în 4 sate din Mărginimea Sibiului din cauza artificiilor de la nunți: „Calvar în fiecare weekend. Nu mai suportăm!” — VIDEO
Alternativa propusă: drone în loc de artificii
Un alt locuitor din zonă, Mike O., își exprimă nemulțumirea față de standardele duble ale autorităților și propune o soluție modernă pentru organizatorii de evenimente:
„Artificiile pot fi ‘distractive’ pentru nuntași sau petrecăreți care consideră că zgomotele puternice și exploziile colorate sunt esențiale pentru o sărbătoare. Totuși, pentru cei dintre noi care locuiesc în apropiere și trebuie să suporte aceste spectacole în fiecare weekend, artificiile sunt o adevărată pacoste. Ne distrug somnul, stresează fiecare animal din zonă și durează mult prea mult – până la 10-15 minute, probabil în funcție de bugetul petrecerii.
Sperăm că, pe măsură ce se va duce vestea despre cum dronele pot crea spectacole luminoase spectaculoase pe cerul nopții, acest trend se va prinde și în România rurală. Organizatorii de evenimente ar trebui să recomande și să folosească drone în locul artificiilor. Vom vedea. Dar între timp, din păcate, vom mai avea de suportat multe alte artificii.”
▶ Vezi pagina acestui video: Revoltă în 4 sate din Mărginimea Sibiului din cauza artificiilor de la nunți: „Calvar în fiecare weekend. Nu mai suportăm!” — VIDEO 2
IPJ Sibiu: „Nu au fost constatate încălcări ale legislației”
reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au confirmat înregistrarea unei sesizări, însă au precizat că, în urma verificărilor, s-a constatat că organizatorii au respectat legea în vigoare, iar materialele folosite nu necesitau aviz special.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Vlad Teodosiu, a transmis următoarele precizări:
„La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, a fost înregistrată o singură sesizare, formulată de către o femeie, cu privire la organizarea unor jocuri de artificii în cadrul unor evenimente desfășurate în perioada 19–21 iunie a.c., la o locație de pe raza județului Sibiu unde sunt organizate diverse evenimente.
În urma verificărilor efectuate de polițiști și a analizării documentelor puse la dispoziție de societățile care au organizat jocurile de artificii, a rezultat că au fost utilizate articole pirotehnice din categoria I/T1, iar locațiile din care au fost executate tragerile îndeplineau condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Precizăm că, potrivit prevederilor legale, pentru organizarea de jocuri de artificii cu articole pirotehnice din categoria I nu este necesar avizul organelor de poliție.
În aceste condiții, nu au fost constatate încălcări ale legislației în domeniu și nu au fost aplicate sancțiuni. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu nu au mai fost înregistrate alte sesizări cu privire la acest aspect.”
Anunțuri gratuite din Maramures


