Polițiștii din Cluj au prins doi bărbați căutați în toată țara, după o acțiune spectaculoasă într-o pădure de lângă complexul studențesc Hașdeu. Cei doi infractori se ascundeau printre copaci ca să nu meargă la închisoare, dar au fost prinși de oamenii legii și acum se află deja în spatele gratiilor.
FOTO – Caracter ilustrativ
Unul dintre fugari și-a săpat o groapă în pământ ca să se ascundă de poliție
Primul bărbat prins are 42 de ani și este condamnat la aproape 7 ani de închisoare pentru rele tratamente aplicate minorului. Acesta a încercat să devină invizibil și și-a făcut adăpost secret direct în sol.
”Primul bărbat, în vârstă de 42 de ani, condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, a fost depisat în timp ce se afla ascuns într-o cavitate săpată în pământ, mascată cu vegetaţie, articole vestimentare şi alte elemente de camuflaj. Acesta a fost imobilizat de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj în vederea punerii în executare a mandatului”, au afirmat reprezentanţii IPJ Cluj.
Cel de-al doilea urmărit a încercat să sară un gard, dar s-a rănit și a căzut în mâna mascaților
Al doilea infractor are o pedeapsă de 4 ani și jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală. Când a văzut trupele speciale, el a încercat să scape și a vrut să sară un gard în viteză. Fugarul s-a lovit puternic în cădere și s-a rănit, așa că nu a mai putut să fugă. Polițiștii l-au imobilizat pe loc și l-au dus direct la secție.
Anunțuri gratuite din Maramures


