Foto: Universitatea Dimitrie Cantemir Targu-Mures

Facultatea de Drept a Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș a lansat primul ghid din România dedicat utilizării etice și responsabile a inteligenței artificiale generative de către studenții la Drept. Documentul stabilește reguli clare privind folosirea unor platforme precum ChatGPT, Gemini sau Claude în activitatea academică. Studenții sunt încurajați să utilizeze aceste instrumente pentru documentare, înțelegerea conceptelor, corectură sau traduceri, însă nu pentru redactarea integrală a lucrărilor.

Ghidul interzice predarea de materiale generate de inteligența artificială, utilizarea acesteia în timpul examenelor sau fabricarea de citări și jurisprudență fictivă. Totodată, studenții vor fi obligați să menționeze explicit dacă au folosit astfel de aplicații și în ce scop, iar nedeclararea utilizării lor va fi considerată fraudă academică.

Decanul Facultății, Brândușa Gorea, precizează că ghidul urmărește să pregătească viitorii juriști pentru utilizarea responsabilă a noilor tehnologii, în acord cu standardele europene și recomandările UNESCO.

Facultatea de Drept a Universității „Dimitrie Cantemir” are deja în program, de trei ani, un curs dedicat utilizării inteligenței artificiale în procedurile judiciare.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *