Rata de promovare a examenului de Bacalaureat 2026, sesiunea de vară, este de 74,8% înainte de contestații, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării marți dimineață, anunță EduPedu.
Concret, 94.345 dintre candidații prezenți la probele examenului au fost declarați „reușiți”, adică au obținut medii peste 6.
– articolul continuă mai jos –
Rata de promovare cea mai scăzută se înregistrează în Ilfov (63,4%). Rezultate slabe se regăsesc în principal în județe din sudul țării (Mehedinți – 66,3%, Călărași – 68,2%, Giurgiu – 69,2%). Cel mai bun procent de promovabilitate îl regăsim în Cluj – 89,9%.
Rezultatele la Bacalaureat 2026, sesiunea de vară, au fost publicate marți dimineață.
45 de elevi au obținut media 10, potrivit rezultatelor. Anul trecut, la nivel național, au fost 23 de medii de 10 înainte de contestații.
Rata de promovare este cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât anul trecut, când 74,3% dintre candidați au obținut medii peste 6 înainte de depunerea contestațiilor. Este, deci, al doilea cel mai bun rezultat din ultimii 15 ani.
Pentru al doilea an consecutiv, candidații își pot vedea lucrările înainte să decidă dacă depun sau nu contestații pentru a le fi reevaluate lucrările. Absolvenții de liceu nemulțumiți de notele primite pot să depună cererea de vizualizare a lucrării doar pe 7 iulie 2026, iar contestațiile în perioada 7-9 iulie, conform calendarului oficial.
La Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026, cererile pentru vizualizarea lucrărilor se depun pe 7 iulie, între orele 14:00 și 17:00. În aceeași zi, între orele 17:00 și 18:00, candidații vor putea vizualiza lucrările și vor putea depune contestații.
Anunțuri gratuite din Maramures


