Compania bistrițeană TIN Expert Construct a câștigat cu maxim de puncte licitația pentru construirea unei creșe în localitatea Dofteana din județul Bacău, contract de 12,5 milioane lei (cu TVA). Compania Națională de Investiții (CNI) a atribuit lucrarea la finalul săptămânii trecute.

După trecerea perioadei de contestații și semnarea contractului, constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectarea (1 lună) și construirea efectivă (11 luni) a unei creșe tip, de mărime medie, după standardul impus de CNI. Garanția acordată lucrărilor va fi de 60 de luni.

Proiectul tip de creșă medie este gândit pentru o capacitate de 70 de copii (maxim 7 grupe), este eficient energetic și include panouri solare și fotovoltaice.

TIN Expert Construct este una dintre cele mai dinamice companii de construcții din Bistrița-Năsăud, remarcându-se prin ritmul accelerat de dezvoltare (+47% la cifra de afaceri în 2025) și prin portofoliul în continuă extindere de proiecte publice și private.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *