Curtea ansamblului de clădiri al Bisericii Evanghelice de pe Bulevardul Victoriei, din Sibiu, va fi amenajată și deschisă publicului larg ca spațiu verde comunitar, a anunțat, în această săptămână, episcopul Reinhart Guib, informează publicația Turnul Sfatului

Sibienii vor putea folosi parcul cel mai probabil din toamna acestui an, după finalizarea lucrărilor de reamenajare și reglementarea accesului auto.

Ansamblul de clădiri a aparținut până în 1945 Seminarului pentru educația învățătorilor al Bisericii Evanghelice. După retrocedare, imobilul a găzduit ani la rând Facultatea de Psihologie și Sociologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS). Acum aici funcționează un spațiu al Academiei Române, Institutul de Cercetări Socio-Umane și o grădiniță nouă în limba germană.

Ideea amenajării spațiului verde a venit în contextul valurilor recente de caniculă, când curtea se poate dovedi un refugiu natural față de temperaturile extreme. Episcopul Guib a confirmat că spațiul verde nu va fi rezervat exclusiv celor care studiază sau lucrează acolo.

Planurile prevăd dotarea grădinii cu bănci și întreținerea gazonului, iar lucrările ar urma să aibă loc în perioada următoare, informează Turnul Sfatului.

„Într-adevăr, este un spațiu verde generos care poate atrage sibienii. Acesta trebuie însă amenajat și reglementat, mai ales intrările pentru că acum este folosit de mulți ca parcare… O să fie o intrare publică, nu numai pentru cei care lucrează, ci și pentru alții”, a declarat episcopul Reinhart Guib.

Mai multe informații și imagini cu curtea interioară a Bisericii Evanghelice din Sibiu, care va fi transformată în parc comunitar, pe Turnul Sfatului (aici).

Nu rata Verde Curat, cel mai complet buletin informativ cu știri, analize, opinii și investigații de mediu, realizat și transmis, în fiecare vineri dimineața, de Mihai Goțiu și România Curată.

 

Citește pe România Curată:

EXCLUSIV: Cifră de afaceri uriașă și profit de 100 de milioane din bani publici pentru firma unui lider al Cartelului Lemnului. Cu ce miniștri PSD ”stă la masă”

Miza grabei lui Grindeanu de a deveni prim-ministru. Interesele de miliarde și rețelele clientelare

Prețul ignoranței. Mii de oameni au murit și mor, în fiecare an, în România, din cauza căldurii. Cum poate fi combătut ”ucigașul tăcut”

Investigațiile de mediu Verde Curat sunt posibile datorită sprijinului cititorilor. Mulțumim!



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *