Să pedalezi câțiva zeci de kilometri este greu, dar cum este să pedalezi peste 1600 de kilometri, singur, prin mai multe țări străine? La această întrebare a căutat un răspuns pompierul din cadrul ISU Alba, Matias Mara.
Acesta a plecat din Alba Iulia către Milano pe două roți, pe bicicletă. Ideea i-a venit tot în urma unei ”ieșiri” mai lungi cu bicicleta, de la Alba Iulia la Mamaia. Atunci și-a propus să meargă mai departe și așa a luat naștere aventura sa.
Echipamentul pentru deplasare l-a procurat în șase luni, iar piesele a fost selectate pentru a fi cât mai fiabile pentru un astfel de drum.
În medie pe zi a pedalat în jur de 100 de kilometri, dar asta a depins foarte mult și de terenul pe care se afla.
A trecut prin Serbia, Croația, Slovenia și apoi a intrat în Italia, explică Matias.
Însă mai mult de atât Matias a vrut să cunoască și colegi pompieri din alte țări și drept urmare i-a contactat în timpul deplasării sale. Acesta s-a întâlnit cu pompierii din Slovenia cu o brigadă de pompieri voluntari.
De asemenea s-a întâlnit și cu pompierii din Zagreb, Croația, chiar la inspectoratul de pompieri al orașului.
A fost o aventură și o experiență puternică pentru Matias deoarece a fost pe cont propriu în momentul în care a trecut granița în Serbia. Acesta a trebuit să își dozeze energia și să găsească cele mai bune opțiuni pentru cazare, masă, dar și dacă se află într-o problemă cu bicicleta.
Pe viitor, pompierul ISU Alba are planuri mai mari în ceea ce privește aventurile sale pe bicicletă.
Anunțuri gratuite din Maramures


