Vizați de anchetă sunt 5 indivizi care, în ultimii doi ani, s-ar fi dat drept investitori imobiliari cu proiecte în zone bune ale Brașovului. Ca să convingă, indivizii au început construirea a două duplex-uri, dar nu cu intenția de a le finaliza, ci doar ca să îi convingă pe clienți că au planuri serioase.
În felul acesta ar fi reușit să vândă aceleași imobile, neterminate, către mai multe persoane obținând astfel 3 milioane și jumătate de lei. Cercetările arată că o parte din bani ar fi fost investiți în achiziționarea de terenuri, pe numele altor persoane, incluse și ele mai departe în circuitul infracțional.
Deocamdată, sunt 10 persoane păgubite, dar numărul lor ar putea fi mult mai mare. Faptele s-au derulat pe parcursul ultimilor doi ani, iar miercuri anchetatorii au descins la 9 adrese – domiciliile, sediile și punctele de lucru ale celor vizați. La percheziții, polițiștii au descoperit sume importante de bani păstrate cash.
Cei 5 suspecți vor fi conduși la audieri și sunt acuzați de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani.
Anunțuri gratuite din Maramures


