Examenul național de bacalaureat a continuat miercuri, 1 iulie, cu proba scrisă obligatorie a profilului (E.c), susținută la Matematică de absolvenții profilului real și tehnologic, respectiv la Istorie de candidații de la profilul umanist și de la majoritatea specializărilor vocaționale. Proba a avut loc în această dată după modificarea calendarului examenului de către Ministerul Educației.
În județul Brașov au fost înscriși 3.300 de candidați, dintre care 3.255 s-au prezentat în sălile de examen, iar 44 au absentat.
Singurul incident consemnat în timpul desfășurării probei s-a înregistrat la Centrul de Examen organizat la Colegiul Tehnic „Transilvania” Brașov, unde un candidat a fost eliminat după ce a fost surprins având asupra sa un telefon mobil în timpul examenului. Conform regulamentului de organizare a bacalaureatului, introducerea în sala de examen a telefoanelor mobile sau a altor mijloace de comunicare este interzisă și atrage eliminarea din examen.


