EXCLUSIV. Marți, 30 iunie 2026, Tribunalul Cluj a anulat contractul de 122 de milioane de lei pentru execuția aquaparkului din Baia Mare, iar Primăria Baia Mare și câștigătorul desemnat (asocierea care are ca lider  Oberhauser Invest) și care a semnat contractul și avea lucrările în derulare trebuie să plătească sume semnificative. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

 

Decizia, anularea și obligațiile de plată

 

Conform hotărârii din faza pe fond a contestației atribuirii contractului pentru aquaparkul de la Baia Mare, contestație înaintată de asocierea MBS Group SRL Turda & Aria 9 SRL Oradea, contractul de proiectare şi execuţie încheiat în 9 februarie 2026 între Primăria Baia Mare și asocierea care are ca lider Oberhauser Invest este anulat, iar Primăria Baia Mare a fost obligată la plata a 623.353,97 lei către asocierea firmelor din Turda și Oradea (adică 60% din totalul cheltuielilor de judecată, respectiv a taxei judiciare de timbru, onorariul avocaților şi cheltuieli pentru deplasare) și la plata a 605.951,40 lei către Primăria Turda (adică 60% din suma pentru care s-a acordat reducerea taxei judiciare de timbru). În total, Primăria Baia Mare ar trebui să plătească 1,23 milioane de lei (exact: 1.229.305,37 lei).

 

De asemenea, asocierea desemnată câștigătoare, care a semnat contractul și care a și început lucrările, a fost obligată la plata a 415.569,31 lei către asocierea firmelor din Turda și Oradea (adică 40% din totalul cheltuielilor de judecată, respectiv a taxei judiciare de timbru, onorariul avocaților şi cheltuieli pentru deplasare) și la plata a 403.967,60 lei către Primăria Turda (adică 40% din suma pentru care s-a acordat reducerea taxei judiciare de timbru). În total, asocierea condusă de Oberhauser Invest ar trebui să plătească 819.536,91 lei.

 

Deși hotărârea nu e definitivă, putând fi atacată cu apel, dispozitivul hotărârii constituie titlu executoriu sub aspectul obligaţiilor de plată aferente sumei pentru care s-a acordat reducerea – de altfel, instanța a dispus comunicarea de îndată a hotărârii către organele de executare ale Municipiului Turda, pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale privind executarea creanţelor fiscale. 

 

Vă reamitim că inițial, în proiectul aquaparkului din Baia Mare, obiectiv de peste 152 de milioane de lei, la 20 martie 2026, respectiv la 6 săptămâni de la semnarea contractului de execuție al aquaparkului, Curtea de Apel Cluj a admis contestația MBS Group împotriva Primăriei Baia Mare și a decis definitiv anularea adresei Primăriei din 4 decembrie 2025, în partea care priveşte oferta asocierii desemnate câștigătoare, prin care a fost comunicat rezultatul și raportul procedurii. 

 

Situația este una atipică, o instanță judecătorească intervenind asupra unei proceduri considerate conforme de mai multe instituții ale statului, respectiv de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC, organism independent al statului specializat în soluționarea contestațiilor formulate în procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică), Primăria Baia Mare (în calitate de beneficiar), Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest (în calitate de reprezentant al finanțatorului). 

 

Semnarea contractului pentru aquapark

 

La 5 februarie 2026, în prezența directorului general al ADR Nord-Vest, Marcel Boloș, și a echipei manageriale a ADR Nord-Vest, dar și al tuturor reprezentanților executivi ai conducerilor administrative ale județului (primarul Ioan Doru Dăncuș – PSD, președintele Consiliului Județean Maramureș – Gabriel Zetea – PSD, prefectul județului Maramureș de la acel moment – Florian Sălăjeanu – PSD) a fost semnat contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru Complexul de Agrement Acvatic Câmpul Tineretului din Baia Mare (numit colocvial Aquaparkul Baia Mare), obiectiv de investiții cu o valoare totală de 152,7 milioane de lei (exact: 152.711.360,60 lei – subliniere: toate sumele din articol includ TVA).

 

În 9 februarie 2026, Primăria a declarat câștigătoare a licitației, care s-a întins pe durata a mai bine de un an și jumătate (!), fiind grevată de o multitudine de contestații, asocierea Oberhauser Invest SRL (lider) & D.Kertesz Instal SRL & Avril SRL & Cartacon SRL & Revolution Corporate SRL. Imediat după comunicarea câștigătorului, la 10 februarie 2026, unul dintre licitatori (MBS Group, lider al unei asocieri care a pierdut licitația) a avansat în instanță o plângere împotriva ultimei decizii a CNSC (emisă în 20 ianuarie 2026, prin care a fost respinsă contestația MBS Group – nu era prima contestație a acestei firme). În baza acelei decizii a CNSC, juriștii Primăriei și cei ai ADR Nord-Vest au considerat că poate fi semnat contractul cu asocierea desemnată de comisia de atribuire ca fiind câștigătoarea licitației.

 

Și contractul de execuție a fost semnat la 5 februarie 2026 cu asocierea Oberhauser Invest. Valoarea la care s-a semnat contractul de proiectare și execuție a fost de 122 de milioane de lei (exact: 122.200.199 lei), cu mai bine de 11 milioane de lei sub estimarea maximă a Primăriei – obiectivul investițional este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest și din bugetul local. 

 

Conform contractului, câștigătorul licitației trebuia să finalizeze lucrările în 26 de luni (sunt prevăzute 2 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor), așa că după semnarea contractului s-a apucat de lucru (pe partea de proiectare). În acest timp, la Cluj-Napoca continua procesul de contestare a deciziei CNSC, finalizat, iată, în primă fază cu decizie de anulare a contractului.

 

Despre aquaparkul din Baia Mare
Investiția se realizează pe terenul de circa 3,3 hectare ocupat în trecut de fostul ștrand municipal, în imediata apropiere a cimitirului de lângă Stadionul Viorel Mateianu. Complexul este proiectat cu o suprafață desfășurată de 7.476 mp (cu regim de înălțime Subsol + Parter + 1 Etaj) și o capacitate de 1.500 de persoane în sezonul de vară și 400 de persoane în sezonul de iarnă (sunt prevăzute bazine interioare și exterioare, vestiare, zone de acces și administrative, bazine și tobogane interioare, spații de alimentație publică, grupuri sanitare și zone de relaxare, clădiri auxiliare, teren de sport pe nisip, teren de volei și 22.000 mp de spații verzi, alei pietonale și carosabile, suprafețe din pietriș, deck și tartan).
De asemenea, în imediata vecinătate a complexului, este în derulare un proiect complementar care este finanțat exclusiv din bugetul local: o parcare supraterană cu capacitate de 268 de locuri.

Cătălin VISCHI

ATENȚIONARE!
* Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *