Doar 3,31% este rata șomajului din Bistrița-Năsăud. E vorba de 3690 de șomeri.
Articol editat de cristina.rusu,
1 iulie 2026, 09:26
La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistrați 3.690 șomeri (din care 1.724 femei), rata șomajului fiind de 3,31%.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,43 %, în această lună acest indicator o scădere cu 0,12 pp. Din totalul de 3.690 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Bistriţa – Năsăud, 1527 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.163 erau șomeri neindemnizați.
În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.619 provin din mediul rural, și 1.071 sunt din mediul urban. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 910 persoane foarte greu ocupabile, 530 greu ocupabile, 1.949 mediu ocupabile, iar 301 sunt persoane ușor ocupabile.
1.319 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud în primele cinci luni ale anului 2026.
În primele cinci luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 1319 persoane, dintre care 664 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 680 au peste 45 de ani, 170 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 226 au între 25 și 35 de ani, iar 243 sunt tineri sub 25 de ani .
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 562 provin din mediul urban, iar 757 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au liceale+postliceale (486), urmate de cele cu studii gimnaziale (382).
Numărul celor cu studii profesionale este de 232, cei cu studii primare sunt în număr de 89, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 130.
Alin Cordoș
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
Anunțuri gratuite din Maramures


