Casa de Ajutor Reciproc (CAR) a Pensionarilor Milcov Focșani a organizat o excursie pe ruta Focșani-Ploiești-Brașov, în data de 24.06.2026. Plecarea a fost de la stația dintre parcuri, la ora 6.30, cu trei autocare.
Prima oprire a fost la Mănăstirea „Ghighiu”, din județul Prahova, cu ocazia nașterii Sfântului proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica), unde am participat și noi la slujbă câteva minute, după care am plecat la Cetatea Râșnov.
Acolo ne-am urcat cu trenulețul pus la dispoziție de la pensiune, tocmai în vârful cetății, și am făcut multe poze cu grupul. La ora 12.00 am servit masa, după care am plecat la monumentul Bran, care este foarte interesant.
Pe el sunt trecuți, pe mai multe panouri, ostașii căzuți pe câmpul de luptă în cele două războaie mondiale, iar doamna ghidă de acolo ne-a vorbit despre acele întâmplări. De la Bran am plecat la Poiana Brașov, ne-am plimbat, am servit câte o înghețată, după care am plecat spre Focșani.
Pe ruta Ojdula-Greșu ne-am întâlnit cu Moș Martin, care venea din pădure și era la 3-4 metri lângă șosea, iar noi, care eram în autocar pe partea dreaptă, l-am văzut foarte bine, deși era deja întuneric.
Ne-am continuat drumul prin Lepșa, Vidra, șoseaua Vrancei, ajungând la Focșani la ora 23.30. Ne-am simțit cu toții foarte bine, domna Emilia Șerbu, președinta CAR Milcovul Focșani, împreună cu tot personalul a coordonat impecabil această excursie, și cu această ocazie îi mulțumim.
De asemenea, mulțumim și celor trei conducători auto care au condus impecabil aceste autocare pe serpentinele periculoase din pădurile munților Bucegi și Vrancei.
În încheiere, doresc să se mai organizeze și alte excursii, ca noi, pensionarii, să mai uităm de greutățile și povara bătrâneții.
Doresc multă sănătate tuturor, pace în lume și să auzim numai de bine. Doamne ajută!
Comentator și participant la excursie, Culică Isofache
Anunțuri gratuite din Maramures


