Pacientul a suferit un traumatism cranio-facial şi traumatism abdominal în urma căderii.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 30 Iunie 2026, 13:08
• Actualizat: 30 Iunie 2026, 13:13
O anchetă internă a fost începută de conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, după ce un pacient internat la Secţia de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, în vârstă de 71 de ani, a căzut pe fereastă de la etajul al treilea. Urmează să se stabilească dacă a fost un accident sau un act intenționat.
Pacientul, internat la ATI, intubat şi ventilat mecanic
„Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş confirmă faptul ca un pacient în vârstă de 71 de ani, internat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, a suferit un traumatism cranio-facial şi traumatism abdominal în urma unei căderi de la înălţime, în incinta unităţii, în urmă cu o zi.
Pacientul a fost investigat, iar în acest moment acesta se află în UPU SMURD, este intubat şi ventilat mecanic. Conform procedurilor legale, au fost anunţate autorităţile competente, care desfăşoară în prezent o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului.
De asemenea, la nivelul unităţii sanitare a fost constituită o comisie internă pentru analizarea situaţiei. În acest moment, nu putem oferi informaţii suplimentare până la finalizarea investigaţiilor”, a declarat, marţi, purtătoarea de cuvânt a SCJU Târgu Mureş, Mariana Negoiţă, la solicitarea presei.
În acest moment pacientul este în secţia ATI, intubat şi ventilat mecanic, menționează Agerpres.
„Conducerea spitalului îşi exprimă regretul profund pentru acest eveniment”, a precizat Mariana Negoiţă.
Citește și: Accident cu un rănit, provocat de un bărbat beat și cu permisul anulat din Târgu Jiu
Anunțuri gratuite din Maramures


