CFR Cluj începe să puncteze din ce în ce mai mult pe piața transferurilor la capitolul veniri în această vară. După înlocuirea lui Daniel Pancu, plecat la Rapid, cu portughezul Antonio Folha (55 de ani) și după ce au pierdut câțiva jucători, unii dintre ei destul de importanți, ardelenii au rezolvat deja două mutări cu potențial și nu se opresc aici.

CFR Cluj a ajuns la un acord cu Igor Savic

Clubul din Gruia a ajuns deja la înțelegeri cu mijlocașul defensiv israelian de 26 de ani Yuval Sade, ultima dată la Maccabi Netanya, și cu portarul portughez de 30 de ani Andre Moreira, fost la Atletico Madrid și Aston Villa, printre altele, mutare anunțată în exclusivitate de FANATIK la momentul respectiv. De asemenea, în paralel, clujenii ar mai fi interesați și de aducerea lui Anderson Ceara de la Csikszereda, jucătorul refuzat recent de FCSB după ce mutarea fusese anterior confirmată de toate părțile implicate, după cum chiar finanțatorul Neluțu Varga a anunțat. 

În plus, tot omul de afaceri a transmis recent că urmează ca în scurt timp la CFR Cluj să ajungă inclusiv un fotbalist care a evoluat la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic împotriva Argentinei lui Lionel Messi. De asemenea, și președintele Iuliu Mureșan a informat că într-adevăr în viitorul apropiat este de așteptat ca gruparea din Gruia să își completeze lotul în vederea startului sezonului viitor. 

Bosniacul a mai fost dorit și de Rapid

Iar acum se pare că ardelenii au rezolvat deja una dintre aceste mutări luate în calcul. Și este vorba tot despre un mijlocaș defensiv. Potrivit iamsport.ro, s-a ajuns la un acord cu bosniacul Igor Savic (25 de ani), jucător liber de contract după despărțirea de Zrinjski Mostar, echipa care l-a crescut și alături de care a cucerit de-a lungul timpului două titluri de campion, două cupe și două supercupe în Bosnia.

Conform sursei citate, și cei de la Rapid l-ar fi dorit pe Savic în această perioadă, dar în cele din urmă el a ales să semneze cu CFR Cluj. Cotat în prezent de Transfermarkt la 600.000 de euro, Igor Savic are o selecție la naționala mare a Bosniei, dar nu a fost inclus în lotul pentru Campionatul Mondial. De-a lungul carierei sale de până acum, a mai jucat, în afară de Zrinjski Mostar bineînțeles, la GOSK Gabela, Torpedo Moscova și Zulte Waregem.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *