Sacha Dragic, fondatorul grupului Super Technologies (fostul Superbet, cel mai mare grup de pariuri sportive din România), a confirmat pentru Economedia participarea la o cină privată alături de președintele Nicușor Dan, care a făcut escală la Cluj înainte de a se deplasa în Polonia, la Summitul Flancului Estic.
Administrația prezidențială nu a comunicat public scopul vizitei la Cluj, însă Dragic a oferit primele detalii despre întâlnire.
– articolul continuă mai jos –
„La finalul unei zile dedicate discuțiilor despre transformările tehnologice, a avut loc o cină de lucru alături de speakeri din Europa și Statele Unite, reprezentanți ai unora dintre cele mai importante companii din industria tech la nivel global”, a declarat Dragic pentru Economedia.
Omul de afaceri a precizat că prezența sa s-a datorat calității de speaker la conferința Techsylvania, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din România, desfășurat la Cluj.
„Prezența mea s-a datorat faptului că tradițional sunt speaker la Techsylvania și eram probabil cel mai irelevant invitat la această cină”, a adăugat el, minimizând propriul rol în cadrul întâlnirii.
Dragic a salutat totuși deschiderea șefului statului față de sectorul tech.
„România este un centru de talente în domeniul tehnologiei, iar acest lucru trebuie să fie unul dintre motoarele creșterii economice pentru țara noastră. Salutăm deschiderea domnului Președinte față de dialogul cu actori de top din acest domeniu”, a spus el pentru Economedia.
Cine a participat la Techsylvania 2026
Ediția din acest an a Techsylvania a reunit peste 40 de speakeri de calibru internațional, lista fiind una dintre cele mai puternice din istoria conferinței.
Guido Brinkel, responsabil cu politicile și parteneriatele OpenAI pentru Germania și Europa Centrală și de Est, a vorbit despre ce va fi nevoie pentru ca Europa să adopte și să scaleze inteligența artificială.
Michael Buzinover, fost product manager la Perplexity și TikTok, a adus perspectiva din interiorul celor mai disruptive companii tech ale momentului, comparând modul de construire a produselor în companiile tradiționale față de cele native AI.
Printre cei mai notabili se numără Hermann Hauser, care a contribuit la înființarea companiei de proiectare a cipurilor Arm Holdings – una dintre cele mai mari povești de succes din domeniul tehnologiei europene, în prezent partener la Amadeus Capital Partners.
Au mai participat Mark Porter, fost CTO la MongoDB și dbt Labs, Newton Howard, președinte al unui think tank de inteligență artificială, și Nenad Marovac, fondator al fondului de venture capital DN Capital.
Super Technologies a fost partener strategic principal al conferinței Techsylvania 2026.
În plus, grupul lui Dragic tocmai a anunțat o achiziție în Cluj: firma de software Crafting Technologies și deschiderea unui hub tehnologic cu 50 de poziții noi.
Cine este Sacha Dragic
Sacha Dragic (59 de ani) este fondatorul și CEO-ul Super Technologies, grupul care controlează Superbet, cea mai mare companie de jocuri de noroc din România.
Un imperiu de afaceri cu 67 de firme, de la pariuri la clinici veterinare
Sacha Dragic controlează sau deține participații în 67 de firme active în România, conform datelor Termene.ro consultate de Economedia, actualizate în mai 2026. Portofoliul său acoperă sectoare extrem de diverse, de la jocuri de noroc și imobiliare la clinici veterinare, restaurante și energie verde.
Cifra de afaceri cumulată a firmelor în care este acționar a atins apogeul în 2023, cu peste 544 de milioane de lei, înainte de a scădea la aproximativ 157 de milioane de lei în 2025 – o contracție de 40% față de anul anterior. Profitul net total a urmărit același traseu descendent, coborând de la 48 de milioane de lei în 2023 la aproximativ 11 milioane de lei în 2025. Numărul de angajați din firmele sale a scăzut și el semnificativ, de la un vârf de 976 în 2023 la 426 în 2025.
Jocuri de noroc – nucleul afacerii
Pilonul central al averii lui Dragic rămâne industria pariurilor sportive și a jocurilor de noroc. El deține participații directe în Meridianbet S.R.L. (100%), Dynamic Gaming RO SRL și E.Games SRL – toate cu legătură directă din 2016 – și a fost asociat sau administrator în entități precum Advanced Betting System SRL și Advanced Bingo System SRL.
Grupul Super Technologies, rebrand-uit din Superbet la finalul lui 2024, este vehiculul principal prin care operează la nivel internațional
Grupul Super Technologies are în prezent operațiuni comerciale în România, Polonia, Serbia, Grecia, Belgia și Brazilia, precum și centre de tehnologice în Spania, Olanda, Croația, Marea Britanie și România.
În 2019, grupul Blackstone, cel mai mare administrator de active alternative din lume, a realizat o investiție strategică minoritară de 175 de milioane de euro. În 2025, compania încheiat un acord de refinanțare în valoare de 1,3 miliarde de euro cu două dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume. Gigantul american Blackstone intrase în afacerea Superbet încă din anul 2019, iar apoi i s-au alăturat și americanii de la HPS Investments.
În februarie, grupul de pariuri a anunțat preluarea Maxbet Online, într-o tranzacție care i-a consolidat poziția pe piața din România.
Imobiliare și logistică – al doilea mare pariu
Un al doilea pol major este sectorul imobiliar și logistic, derulat preponderent prin structura D Craig. Dragic deține 75% din D Craig Holding S.A. (cu creanțe de peste 403 milioane de lei), 68% din D Craig Real Estate S.A. și participații în numeroase vehicule de investiții imobiliare: DCF Ventures, DCRE Ventures, D Craig Finance, D Craig Entertainment. Totodată, are expunere semnificativă pe parcuri industriale și logistice prin lanțul ELI — ELI 3 Development, ELI 6 Industrial, ELI Industrial Development, ELI Park Industrial Buftea, ELI Dezvoltare Logistică, Fortress Logistics Park Bucharest 2 și altele. Activele imobilizate din această zonă se ridică la sute de milioane de lei.
Profit.ro scria că Sacha Dragic a avansat o ofertă dezvoltatorului imobiliar One United Properties pentru achiziția clădirii de birouri One Tower, la un preț record cu care nu a mai fost vândută până acum nicio clădire de birouri din România. Claudiu Cissulo, preşedintele One United Properties, vrea să vândă One Tower cu 114 milioane de euro, scria și Economedia.
În plus, Sacha Dragic (prin intermediul vehiculului său de investiții D Craig Holding) și familia sa sunt investitori activi la One United Properties, realizând achiziții succesive pe Bursa de Valori București.
Medicina veterinară – un portofoliu surprinzător de extins
Pe lângă SuperBet, Dragic a construit și un „SuperVet”. Unul dintre cele mai extinse segmente ale portofoliului său este medicina veterinară, unde Dragic deține participații în cel puțin 15 entități: Puls Ambulanță Veterinară, SMV The Vets, Spitalul Veterinar Tineretului, Sky Vet, Super Vet Solutions, Duo-Vet, Trivet Cabinet Veterinar, Karma Vet Medical, Animal Care Center, Vasi-Vet, Qincyvet, Helpet World, Patrupet, Farmacia The Vets și altele — toate grupate sub holdingul Vet Holdco S.A. Cele mai mari cifre de afaceri din acest segment sunt generate de Puls Ambulanță Veterinară (7,28 mil. lei) și SMV The Vets (6,21 mil. lei).
HoReCa și agribusiness
Dragic este prezent și în restaurante și ospitalitate, prin Fresh Brunch, Fish House by Zoran, Avant and Partners, Avant CDG, Naturacreta, Queens Horeca Management și Izvoare Resort – ultimul fiind o proprietate de tip resort. În trecut a avut și expunere în agricultură, prin Holde Agri Invest și alte entități agricole, de care s-a desprins până în 2020.
Media și altele
Printre firmele mai puțin cunoscute se numără N.RO Agenția de Știri SRL, o agenție de presă ce operează site-ul News.ro, în care Dragic deține 30% și care a generat un profit de 1,37 milioane de lei în 2025. Instituții de presă unde Dragic are investiții sunt, conform documentării Economedia, și portalurile online We Love Sport, New Money și Informat.ro. El mai deține și Bellator SRL, cu active imobilizate de aproape 3 milioane de lei. A mai fost implicat, până în 2024, și în clubul de fotbal Dinamo 1948 SA.
Pe ultimii cinci ani, cifra de afaceri cumulată a tuturor firmelor în care Dragic este acționar a depășit 1,58 miliarde de lei, cu un profit net total de peste 104 milioane de lei. Nu are datorii restante la stat, conform datelor din martie 2026.
Anunțuri gratuite din Maramures


