Doi tineri s-au ales în acest weekend cu dosare penale pentru că s-au urcat la volan fără a deține permis. Unul a fost oprit pe o stradă din Alba Iulia, iar celălalt în localitatea Lupșa.

Potrivit IPJ Alba, vineri, 26 iunie, în jurul orei 20.36, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Bulevardul Republicii din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Jidvei.

Din verificări a reieșit că acesta are anulat dreptul de a conduce.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În noaptea de 26/27 iunie 2026, polițiștii din orașul Baia de Arieș au oprit, pentru control, pe raza localității Lupșa, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Stânceni, județul Mureș.

Publicitate

Din verificări a reieșit că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *