Primăria Timișoara continuă investițiile în amenajarea spațiilor dedicate copiilor, iar două șantiere importante pentru modernizarea locurilor de joacă înregistrează progrese semnificative.

Pe strada Orșova, lucrările la noul loc de joacă, amenajat pe o suprafață de aproximativ 1.300 de metri pătrați, se apropie de o etapă importantă. Reprezentanții municipalității anunță că echipele Aquatim finalizează în această perioadă branșamentele necesare sistemului de irigații, iar în aproximativ o săptămână, în funcție de condițiile meteorologice, va începe montarea echipamentelor de joacă.

În paralel, au demarat lucrările și pe strada Mureș, unde vechiul spațiu de recreere va fi complet modernizat. Primele intervenții vizează demontarea echipamentelor existente și reorganizarea suprafeței, astfel încât să fie redusă zona betonată și să fie create mai multe spații verzi.

Proiectul prevede amenajarea unor suprafețe moderne cu tartan, dar și instalarea unor noi echipamente de joacă, menite să ofere copiilor condiții mai bune și mai sigure pentru petrecerea timpului liber.

Prin aceste investiții, administrația locală urmărește extinderea și modernizarea infrastructurii de recreere din cartierele orașului, cu accent pe creșterea suprafețelor verzi și crearea unor spații atractive pentru familii și copii.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *