Un bărbat din județul Iași a fost reținut de polițiștii din Alba Iulia, în urma unui incident petrecut pe malul râului Ampoi, în cartierul Ampoi I. Acesta s-ar fi expus indecent în fața persoanelor prezente în zonă, inclusiv copii. 

Potrivit IPJ Alba, vineri, 26 iunie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din localitatea Horlești, județul Iași. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Publicitate

Vineri, în jurul orei 17.00, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba au fost sesizați cu privire la faptul că, pe malul râului Ampoi, zona Ampoi I, un bărbat și-ar fi expus organele genitale. Jandarmii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, aceștia desfășurând activitățile operative specifice.

Din cercetări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 42 de ani, și-ar fi expus organele genitale și ar fi exercitat acte sexuale explicite, în timp ce se afla pe malul râului Ampoi, în prezența mai multor femei care se aflau la picnic împreună cu copiii lor, potrivit Poliției.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în vederea dispunerii măsurilor legale. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *