Un nou protest al angajaţilor Operei Braşov a avut loc joi, de data aceasta zeci de angajaţi adunându-se în curtea instituţiei unde au solicitat, prin scandări, demisia managerului Lucian Petrean, transmite Agerpres.

Mitingul vine după ce, la finalul spectacolului de sâmbătă seara, artiştii Operei Braşov au afişat, pentru public, un mesaj scris prin care au semnalat „grave probleme în instituţie”.

– articolul continuă mai jos –

„Nu pereţii care ne adăpostesc, nu funcţiile şi nu titulaturile. Noi suntem vocile care au răsunat pe această scenă, mâinile care au ridicat decoruri, paşii care au dansat, oamenii care au repetat până la epuizare pentru ca, în cele câteva ore de spectacol, publicul să poată uita de propriile griji şi să trăiască frumuseţea spectacolelor (…) Astăzi, însă, în spatele cortinei, există teamă, durere şi o profundă îngrijorare. Acţiunile la care suntem supuşi au rănit nu doar nişte angajaţi, ci au atins însăşi inima acestei instituţii”, a transmis, după protestul inedit, artista Aurelia Florian pe pagina sa de Facebook.

Sindicatul angajaţilor din Opera Braşov s-a delimitat, însă, public, de ultimele proteste.

Preşedintele Sindicatului Operei Braşov, Marius Ciulică, a anunţat că se delimitează oficial de acţiunile publice din ultima perioadă, susţinând că acestea nu au fost aprobate statutar.

Liderul sindical a avertizat că nu va permite folosirea numelui instituţiei în „dispute personale” şi a cerut revenirea la masa negocierilor pentru rezolvarea problemelor reale ale angajaţilor.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *