Nicușor Dan, mesaj de la Cluj pentru partide: „Sper să fim serioși”

Șeful statului a profitat de traseu pentru a răspunde unei invitații speciale din partea comunității tech, participând la o cină oficială cu organizatorii evenimentului Techsylvania. Președintele a oferit și declarații de presă, explicând obiectivele majore pe care delegația României le va susține în cadrul discuțiilor de la Gdansk. La finalul cinei, președintele a stat și să facă poze cu tinerii care îl așteptau la mașină, așa cum se poate observa în imaginile obținute de Libertatea.

Nicușor Dan a transmis și un mesaj partidelor, spunând că așteaptă vineri concluziile acestora privind investirea unui nou guvern. „Am avut o rundă de discuții ieri și am concluzionat că o să avem o guvernare pro-occidentală, minoritară și acum partidele sunt în perioada în care și-au asumat că vin cu condițiile pentru a susține, fără a face parte din guvern, guvernul minoritar. Sper să fim serioși și să închidem cât de curând”, a spus Nicușor Dan.

Întrebat când va face desemnarea unui premier, Nicușor Dan a precizat că „ar trebui ca mâine să discute ei între ei și să vină la mine vineri cu concluziile”. Despre șansele investirii unui guvern Grindeanu, președintele României a răspuns scurt: „Haideți să vedem ce decid partidele”.

România va cere protecție împotriva dronelor la Gdansk

Joi, la Gdansk, în Polonia, va avea loc cea de-a doua reuniune a Summitului Flancului Estic (Formatul Helsinki).

„Sunt în drum către Polonia. Mâine o să fie o întâlnire a Summitului Flancului Estic şi e important pentru România pentru că e vorba despre protecţia faţă de drone şi faţă de ameninţări în general pentru România din partea Rusiei şi e important pentru noi să subliniem că trebuie să aducem capabilităţi şi în sud şi în special la Marea Neagră”, a declarat miercuri seară preşedintele Nicuşor Dan.

Discuțiile liderilor europeni din statele aflate în imediata vecinătate a Federației Ruse se vor concentra pe implementarea unor măsuri defensive concrete și pe accelerarea producției de armament la nivel continental.

România încearcă să obțină la acest summit angajamente ferme din partea partenerilor din Uniunea Europeană pentru suplimentarea sistemelor de monitorizare și combatere a dronelor, în special în județele Tulcea și Constanța, zone direct expuse din cauza proximității cu porturile ucrainene de la Dunăre.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *