-
Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1
-
Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1
Totul a pornit după ce Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a decis, în luna mai, să permită din nou participarea sportivilor ruși în competițiile pe care le organizează. Măsura a fost salutată de conducerea gimnasticii din Rusia, care a apreciat deschiderea manifestată de forul mondial.
Emil Boc, mesaj ferm, înaintea Mondialului de gimnastică ritmică: ”La Cluj nu se va intona imnul Rusiei și nu va fi folosit steagul Rusiei”
Noua regulă le oferă sportivilor ruși posibilitatea de a concura sub simbolurile naționale, inclusiv cu drapelul și imnul țării, aspect care a generat numeroase reacții înaintea competiției programate la BTarena.
Subiectul a ajuns rapid și pe agenda autorităților locale. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, aflat în aceste zile la Londra pentru participarea la un summit dedicat administrațiilor locale și politicilor de mediu, a explicat că orașul a acceptat organizarea întrecerii într-un alt context regulamentar.
Edilul a precizat că administrația locală își dorește ca întrecerea să se desfășoare după regulile existente la momentul atribuirii competiției către Cluj-Napoca și a transmis un mesaj ferm în această privință.
”În Sala Polivalentă BT Arena de la Cluj-Napoca nu se va intona imnul Rusiei și nu va fi folosit steagul Rusiei pentru reprezentarea sportivilor din această țară”, a declarat Emil Boc, într-un material video postat pe contul său de pe Instagram.
Emil Boc cere FIG să mențină regulile aflate în vigoare la momentul atribuirii competiției
Dar iată mesajul integral al lui Emil Boc
”Mă aflu la Londra, la Forumul Mondial al primarilor pentru acțiuni climatice și aș vrea, pe scurt, să vă exprim punctul meu de vedere cu privire la o informație din țară pe care am primit-o recent.
Și anume, urmează în acest weekend, 26-28 iunie, să se desfășoare la Cluj-Napoca o cupă mondială de gimnastică ritmică, cu participarea inclusiv a unor sportivi din Rusia.
La momentul când am aprobat organizarea la Cluj a unei asemenea competiții, în Sala Polivalentă BT Arena, am știut faptul că sportivii din Rusia nu pot utiliza imnul și steagul ca reprezentare în competiția oficială de gimnastică ritmică.
Emil Boc: ”Nu sunt de acord ca simbolurile politice ale unui stat agresor din Europa să fie folosite într-o țară a Uniunii Europene, la Cluj”
Recent, Federația Mondială de Gimnastică Ritmică a schimbat regulile și permite sportivilor din Rusia să utilizeze imnul și steagul în competițiile oficiale, inclusiv pentru această competiție de la Cluj-Napoca.
Aș vrea să fie foarte clar și răspicat și fără echivoc. În Sala Polivalentă BT Arena de la Cluj-Napoca nu se va intona imnul Rusiei și nu va fi folosit steagul Rusiei pentru reprezentarea sportivilor din această țară. Această decizie nu este o formă de protest față de sportivi, nu am nimic cu sportul, susțin sportul, dar nu sunt de acord ca simbolurile politice ale unui stat agresor din Europa să fie folosite într-o țară a Uniunii Europene, la Cluj, (n.r. într-o) țară care și-a exprimat de atât de multe ori poziția împotriva agresiunii Rusiei raportată la Ucraina și, de asemenea, în Uniunea Europeană care a rămas fermă în a condamna actul de agresiune al Rusiei la adresa Ucrainei.
În consecință, cer Federației Mondiale de Gimnastică să păstreze regulile care au fost în vigoare la momentul deciziei de a organiza la Cluj această competiție. În aceste condiții am aprobat organizarea ei la Cluj, sub rezerva nefolosirii acestor simboluri politice pentru sportivi din Rusia la competiția de gimnastică.
În egală măsură solicit Federației Române de Gimnastică și autorităților statului român să clarifice această situație acum, înainte de începerea competiției oficiale, pentru a nu avea probleme sau dispute pe parcursul derulării Cupei Mondiale.
Cred că este o chestiune corectă, de bun simț să respectăm regulile jocului, să respectăm valorile în care credem, să lăsăm sportivii să facă sport și să fie în competiție, dar să nu fie folosiți în dispute politice sau pentru a reprezenta interesele unui stat agresor pe teritoriul României.
Vă mulțumesc!”, a spus Boc.
Etichete: emil boc , cluj napoca , cupa mondială de gimnastică ritmică , cupa mondială de gimnastică ritmică cluj napoca
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


