Războiul dintre Primăria Municipiului Alba Iulia și STP ajunge într-o nouă fază. După fazele pe declarații, comunicate de presă și o plângere la DNA împotriva primarului Pleșa, conflictul intră în faza pe instanțe.
Mai exact, după cum a declarat la sfârștiul săptămânii trecute primarul Pleșa, primăria a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, în data de 23 iulie 2026.
Reclamant în dosar este Primăria Municipiului Alba Iulia, prin primar Gabriel Pleșa, iar pârâți sunt STP și AIDA TL. Șoferii STP se află de o săptămână în grevă și refuză să iasă pe traseu. Aceștia susțin că nu și-au primit salariile pe două luni, dar și că nu au mai primit de mai multe luni bonurile de masă.
Prin cererea de ordonanță președințială Primăria cere ca instanța să oblige STP-ul la reluarea transportului (până la soluționarea dosarului de bază), iar dacă instanța va decide că este vorba despre un conflict de muncă legal, să oblige STP să asigure o treime din transport după cum prevede legea, mai exact o parte a curselor. Adică un procent de minim 30 %. Asta ar însemna reluarea unor curse în oraș, chiar dacă o parte a șoferilor rămân în grevă.
Potrivit legii trebuie asigurată o treime din transport
Încă de vineri, 19 iunie, primarul Pleșa declara că greva șoferilor nu respectă legea și că potrivit legislației în vigoare, trebuie asigurată o treime din transport. De asemenea, acesta a mai spus că dacă de luni (22 iunie) nu va fi asigurat minimul de transport va amenda firma (fapt care deja s-a întâmplat deja) și va apela la instanță, pentru calea ordonanței președințiale.
CITEȘTE ȘI: VIDEO: Primarul din Alba Iulia după ședința Comitetului pentru Situații de Urgență: A sesizat ITM. Ce spune despre greva șoferilor
Calea ordonanței președințiale este o cale de urgență prin care se poate da o decizie provizorie într-un dosar, decizie care este pusă imediat în executare. Asta în condițiile în care magistratul de caz consideră că cererea reclamantului reprezintă cu adevărat o urgență.
Momentan în dosar nu a fost stabilit un prim termen de judecată, dar de cele mai multe ori acestea sunt de pe o zi pe alta.
Anunțuri gratuite din Maramures


