Accident violent, miercuri dimineața, la intrarea în Sibiu: o femeie a ajuns la spital, unul dintre șoferi consumase alcool.

Polițiștii rutieri și echipajele de intervenție au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Sibiu, la intersecția dintre Calea Șurii Mici și DN7H, în zona cunoscută de șoferi drept Drumul Hoților.

Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, accidentul s-ar fi produs după ce un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Sadu, care conducea un autoturism pe Calea Șurii Mici spre Rusciori, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism.

Cea de-a doua mașină era condusă de un bărbat de 54 de ani din localitatea Cristian și circula pe DN7H, dinspre strada Salzburg.

În urma impactului, o femeie în vârstă de 43 de ani, pasageră în autoturismul condus de șoferul din Cristian, a suferit vătămări corporale.

Victima acuza dureri în zona toracică și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu pentru investigații și îngrijiri medicale.

La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, precum și o autospecială de stingere. În total, trei persoane au fost implicate în evenimentul rutier.

Celelalte două persoane implicate au fost evaluate medical la fața locului, însă au refuzat transportul la spital.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că șoferul în vârstă de 42 de ani avea o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

SURSĂ FOTO: INFO TRAFIC jud. SIBIU/Facebook

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *