Un biciclist a murit după ce a fost acroşat de un autobuz în cursul nopţii de luni spre marți.

Incidentul s-a petrecut după miezul nopții, pe un drum judeţean fără iluminat public, în afara localităţii Rupea Gară, a transmis, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.

Din cercetările efectuate până în acest moment, victim este un bărbat de 54 de ani, din Rupea, care se deplasa pe bicicletă, pe direcţia Homorod către Rupea Gară, fără ca bicicleta să fi fost echipată corespunzător cu dispozitive de iluminare şi elemente fluorescent-reflectorizante.

Autobuzul era condus de un bărbat de 32 de ani, care circula în aceeaşi direcţie de deplasare.

În urma coliziunii, biciclistul a fost proiectat în afara părţii carosabile, de unde a fost preluat şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov.

Din nefericire, personalul medical a constatat decesul acestuia.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *