Sediile Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi Spitalului Clinic de Pediatrie se numără printre cele 34 de locuri din municipiul Sibiu în care pompierii au intervenit până la ora 20:00 pentru evacuarea apei, în urma ploii torenţiale de luni după-amiază, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu, Andreea Ştefan, De asemenea, furtuna a făcut ravagii și în județul Dolj. La Craiova mai multe mașini au fost inundate, au căzut copaci e carosabil iar străzile au fost complet inundate.

– articolul continuă mai jos –

Ploaia torențială care s-a abătut în această după-amiază asupra județului Dolj a provocat numeroase probleme în Craiova, Calafat și comuna Bucovăț, a transmite altastire.ro.  În municipiul Craiova,  echipajele ISU  au fost solicitate să intervină pentru evacuarea apei din locuințe de pe străzile Gârlești și Vidra, precum și de pe Aleea 1 Lăcrămioarei. Vântul puternic a doborât mai mulți arbori, iar 10 autoturisme au rămas blocate în apă pe strada Bariera Vâlcii din Craiova.

sursa foto: Altastire.ro

La Sibiu, pompierii au intervenit să scoată apa din 16 subsoluri de case, cinci locuinţe, patru sedii ale unor operatori economici, patru gospodării şi la cele trei instituţii publice, sediile IPJ Sibiu, SRI şi Spitalul Clinic de Pediatrie.

De asemenea, pompierii au degajat doi copaci căzuţi pe strada Gorăslău, din care unul pe o maşină, fără să fie nimeni rănit.

În municipiul Sibiu au acţionat peste 50 de pompieri cu 15 autospeciale dotate cu motopompe. La ora 20:00, echipajele acţionau simultan în 15 locuri, iar alte 27 de solicitări pentru evacuarea apei erau în aşteptare.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *