Milionar din Alba cu 5,8 milioane de lei datorii la ANAF: Organele de control din cadrul DGRFP Brașov, AJFP Alba, au stabilit creanțe fiscale totale de 5.847.184 de lei în cazul unei persoane fizice, în urma unei verificări a situației fiscale personale.

Suma a fost stabilită printr-o decizie de impunere emisă după verificarea veniturilor și a utilizărilor de fonduri ale persoanei controlate.

Potrivit constatărilor fiscale, veniturile suplimentare au fost încadrate ca provenind din surse neidentificate.

Inspectorii au avut în vedere faptul că milionarul din Alba nu ar fi justificat sursele de fonduri pentru mai multe utilizări de bani în numerar.

Este vorba despre depuneri în conturi bancare, creditări acordate unor societăți comerciale și achiziții de bunuri imobile.

  • ”Creanțele fiscale totale în sumă de 5.847.184 lei au fost stabilite de organele de control din cadrul DGRFP Brașov – AJFP Alba printr-o decizie de impunere emisă urmare unei acțiuni de verificare a situației fiscale personale efectuată la o persoană fizică. Constatările organelor fiscale privind veniturile suplimentare din surse neidentificate au avut la bază nejustificarea surselor de fonduri pentru utilizările de fonduri în numerar reprezentând depuneri în conturile bancare, creditări acordate societăților comerciale, achiziții bunuri imobile” au precizat reprezentanții Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, pentru Alba24.

Instituția nu a făcut public numele lui, pentru a respecta prevederile legate de ”secretul fiscal”.

Cazul de la Alba apare în contextul în care ANAF a intensificat verificările privind marile averi nejustificate și veniturile nedeclarate ale persoanelor fizice.

Doar în luna mai 2026, ANAF a stabilit suplimentar creanțe fiscale de peste 54,6 milioane de lei, în urma acțiunilor de control derulate la nivel național.

În mai puțin de un an, inspectorii fiscali au desfășurat peste 1.100 de controale și au stabilit creanțe suplimentare de peste 540 de milioane de lei.

Verificările au vizat cazuri în care contribuabilii nu au putut justifica proveniența unor sume de bani folosite pentru achiziții, investiții, depuneri bancare sau operațiuni în firme.

ANAF urmărește, prin aceste controale, identificarea veniturilor nedeclarate și taxarea sumelor pentru care contribuabilii nu pot demonstra sursa legală a fondurilor.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *