CFR Cluj pregăteşte întăriri pentru această vară, iar Neluţu Varga a anunţat că trei transferuri sunt aproape de a fi finalizate.

Neluţu Varga a vorbit despre planurile de mercato ale celor de la CFR Cluj pentru această vară. Patronul formaţiei din Gruia a anunţat că echipa este aproape de a perfecta trei transferuri noi, vizând consolidarea lotului pentru sezonul viitor.

Patronul clujenilor a precizat că este vorba despre un portar, un fundaş central şi un mijlocaş. Doi dintre jucători au evoluat ultima dată în prima ligă din Portugalia, iar cel de-al treilea provine din Uruguay.

“Săptămâna asta semnează, din câte am înţeles de la Iuliu (Iuliu Mureşan, preşedintele clubului) şi Cadu. Vor aduce un portar, un mijlocaş şi un fundaş central. Mijlocaşul va fi din Uruguay, restul sunt din Portugalia.

Mihai Popa a plecat, acum ne orientăm către ceva mai bun. A plecat şi Sinyan, acum ne dorim să aducem mai multă calitate din prima ligă portugheză. Deocamdată nu mai pleacă nimeni.

S-ar putea să mai renunţăm la doi jucători dar nu vă pot da numele. Vreau să negociem cu ei şi să plece, mi se pare că nu mai fac faţă cerinţelor noastre şi atunci vreau să renunţăm la ei”, a spus patronul CFR-ului, Neluţu Varga, pentru Prima Sport.

Afla mai multe despre: cfr cluj, neluţu varga 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *