Un accident rutier s-a produs duminică seara pe DJ 106S, între localitățile Vurpăr și Roșia, județul Sibiu, în urma căruia patru persoane au fost rănite și transportate la spital. Unul dintre șoferii implicați a părăsit locul producerii evenimentului, fiind căutat de polițiști.
Victimele au fost transportate la spital Foto: arhivă, adevărul
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Sibiu, din primele cercetări reiese că un bărbat aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus.
În urma impactului, au fost rănite trei fete cu vârste de 13, 15 și 16 ani, precum și un tânăr de 21 de ani, toți din localitatea Vurpăr. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate, potrivit oradesibiu.
Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit cu două echipaje, dintre care unul cu medic, iar ISU Sibiu a trimis un echipaj SMURD la fața locului.
Potrivit salvatorilor, victimele au suferit diverse traumatisme, inclusiv la nivel toracic, al coloanei vertebrale, al genunchiului și umărului.
Una dintre victime, o fată de 15 ani, a fost transportată la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.
Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea șoferului care a părăsit locul accidentului și pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.
Traficul în zonă nu a fost afectat.
Anunțuri gratuite din Maramures


