Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat aseară cu un impresionant spectacol de drone și dans aerian. Ajuns la cea de-a 33-a ediție, evenimentul promite zece zile pline de teatru, spectacole stradale, expoziții, proiecții de film și concerte. Artiști din 83 de țări participă anul acesta la unul dintre cele mai importante festivaluri culturale din Europa.

Spectacolul „Călătorie prin Cosmos” a adunat în Piața Mare din Sibiu zeci de mii de spectatori. Cu privirile îndreptate spre cer, aceștia au urmărit evoluția unei artiste din Italia, care a realizat un impresionant moment de dans aerian, suspendată într-o heliosferă cu diametrul de șapte metri. Reprezentația a transpus publicul într-o poveste fascinantă despre univers și explorarea spațiului.

Până la sfârșitul săptămânii viitoare, în cadrul festivalului vor avea loc aproape 850 de evenimente. Programul reunește artiști din Europa, dar și din Australia, Japonia, Statele Unite, Caraibe, America de Sud și Africa.

Printre noutățile acestei ediții se numără spectacolele de circ în aer liber susținute de companii membre ale rețelei internaționale Circostrada, unele dintre cele mai apreciate producții de gen din lume.

O altă premieră este reprezentată de seria concertelor de muzică militară, susținute de formații ale garnizoanelor din mai multe orașe ale țării.

Evenimentele se desfășoară în numeroase spații din municipiul Sibiu, dar și în localitățile din împrejurimi. Organizatorii estimează că peste 100.000 de spectatori vor participa zilnic la manifestările incluse în programul festivalului.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *