Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Târgu Mureş marchează deschiderea sezonului estival la Sovata, pe 26 iunie.

Articol de Diana Oprea, Publicat: 19 Iunie 2026, 17:40
 • Actualizat: 19 Iunie 2026, 17:40

Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Târgu Mureş va susține un concert simfonic extraordinar, pe 26 iunie, ora 19.30, pe malul Lacului Ursu din Sovata, pentru a marca deschiderea sezonului estival, într-o iniţiativă inedită de promovare a turismului prin cultură.

„Peste o săptămână, pe 26 iunie, de la ora 19:30, orchestra şi soliştii invitaţi vor susţine un concert pe pontonul Lacului Ursu, într-un cadru natural deosebit. Iubitorii muzicii vor avea parte de o experienţă cu adevărat specială, într-un loc aparte. Numele Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş reprezintă o garanţie a înaltului nivel artistic (…).

Sunt convins că acest eveniment va oferi nu doar o experienţă artistică de excepţie, ci şi o nouă oportunitate de a pune în valoare frumuseţile naturale şi ospitalitatea judeţului Mureş”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Peter Ferenc.

Amplă strategie de diplomație culturală

Ideea proiectului, a spus Peter Ferenc, a prins contur în luna februarie, în cadrul unor discuţii profesionale dedicate turismului mureşean, iar concertul de pe Lacul Ursu face parte dintr-o strategie mai amplă de diplomaţie culturală, care a dus deja numele judeţului pe scene prestigioase din Viena şi Berlin, notează Agerpres.

„Iubitorii muzicii vor avea parte de o experienţă cu adevărat specială. Deşi au existat voci care au criticat costurile deplasărilor internaţionale ale Filarmonicii, eu cred că investiţia în cultură este o investiţie în dezvoltarea comunităţii.

Cultura construieşte punţi şi consolidează identitatea noastră locală. Succesul acestor iniţiative este confirmat de invitaţiile primite ulterior de alte ansambluri, precum Ansamblul Mureşul, la Viena”, a arătat Peter Ferenc.

Provocare logistică pentru Filarmonica Târgu Mureș

Evenimentul se va desfăşura chiar pe pontonul celebrului lac helioterm, marchează deschiderea sezonului estival şi este rezultatul parteneriatului dintre Consiliul Judeţean Mureş, Asociaţia Iunona şi Filarmonica de Stat din Târgu Mureş.

Pentru Filarmonica de Stat Târgu Mureş, ieşirea din sala de concert nu este o noutate, însă locaţia de la Sovata reprezintă o provocare logistică majoră, susţine directorul Filarmonicii, Gyorgy Levente, care a amintit de succesul concertelor de Rock Simfonic din Cetatea Medievală Sighişoara sau de prezenţele constante la Zilele Târgumureşene.

„Ne bucurăm să aducem muzica în mijlocul comunităţii. Organizarea unui astfel de eveniment presupune un efort logistic considerabil, deoarece nu dispunem de o infrastructură mobilă proprie.

Colaborarea cu autorităţile şi asociaţiile este esenţială. Răspundem cu drag acestor invitaţii, pentru că muzica trebuie să ajungă la cât mai mulţi oameni”, a explicat directorul, care va urca pe scenă şi în calitate de solist.

Muzica simfonică, mai aproape de oameni

Dirijorul concertului, Remus Grama, a făcut o paralelă între acest eveniment şi celebrele concerte în aer liber ale Filarmonicii din Berlin, arătând că prin acest eveniment muzica simfonică va veni mai aproape de oameni.

„Programul a fost conceput special pentru a fi pe gustul publicului larg, indiferent de pregătirea muzicală a ascultătorilor. Am ales cele mai frumoase şi accesibile lucrări din repertoriul internaţional: Şostakovici, Mascagni, Bizet sau Ceaikovski.

Va fi un mix simfonic şi vocal-simfonic, cu participarea sopranei Cristina Grigoraş şi a baritonilor Levente Gyorgy şi Robert Erdos. Pentru mine este o premieră. Am cântat aceste piese de nenumărate ori în orchestră, dar acum este prima dată când le voi dirija în acest cadru”, a precizat Remus Grama.

Reprezentanţii Asociaţiei Iunona, partenerii privaţi ai evenimentului, văd în acest proiect o consolidare a relaţiilor umane şi profesionale.

„Scopul nostru este coagularea comunităţii mureşene în jurul unor proiecte de valoare. Dincolo de promovarea bogăţiei multiculturale a judeţului, simţim cum se încheagă o echipă tot mai frumoasă de la un proiect la altul”, a arătat preşedintele Asociaţiei Iunona, Mihail Poruţiu.

Detalii tehnice despre desfășurarea evenimentului

La rândul său, Ovidiu Maior, co-preşedinte al Asociaţiei Iunona, a oferit detalii tehnice despre desfăşurarea serii, precizând că evenimentul beneficiază de sprijinul sponsorilor privaţi şi al societăţilor din turism, nefiind finanţat exclusiv din fonduri publice.

Accesul publicului pe pontonul Lacului Ursu va fi permis în limita disponibilităţii, administrarea fiind gestionată de administratorii bazei pentru siguranţa spectatorilor. Deşi locurile pentru public din incinta lacului sunt limitate, muzica va putea fi audiată de pe întreaga alee care înconjoară lacul.

„Va exista sonorizare şi lumini de calitate. Cele mai bune puncte de vizibilitate şi audiţie vor fi pe porţiunea dintre Ciuperca Mică şi intrarea la Lacul Ursu. Pe ponton vor fi amplasate şezlonguri, dar publicul este invitat să vină şi cu pături pentru a se bucura de spectacol de pe iarbă sau de pe alei”, a conchis Ovidiu Maior.

Organizatorii speră ca vremea să fie favorabilă, oferind astfel turiştilor şi localnicilor o seară de neuitat la malul celui mai mare lac helioterm din lume. În caz de vreme nefavorabilă, concertul din deschiderea sezonului estival de la Sovata va fi organizat la complexul Ensana.

Citește și: Programul de vizitare a Palatului Brukenthal din Sibiu, extins între 19 și 28 iunie, pe durata FITS

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *