Vicepreşedintele SUA JD Vance nu mai pleacă în Elveţia în această seară, aşa cum era planificat anterior, pentru semnarea unui memorandum cu Iranul, a anunţat un purtător de cuvânt al Casei Albe, invocând aspecte logistice nerezolvate privind următoarea etapă a negocierilor, conform CNN.
„Aşa cum a declarat vicepreşedintele în conferinţa sa de presă, planurile pentru viitoarele discuţii tehnice nu au fost încă finalizate, iar delegaţia americană a fost pregătită să plece cu prima ocazie disponibilă. Însă logistica acestor negocieri nu a fost niciodată simplă sau previzibilă”, a afirmat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.
„În acest moment, vicepreşedintele nu pleacă în această seară. Vă vom informa de îndată ce vom avea o actualizare concretă privind următorii paşi. Aşteptăm cu interes începerea discuţiilor tehnice cât mai curând posibil”, a adăugat acesta.
Vance urma să călătorească în Elveţia pentru ceremonia oficială de semnare a memorandumului de înţelegere, programată pentru vineri.
Anterior, vicepreşedintele declarase că intenţionează să meargă în Elveţia pentru semnarea în persoană a acordului, deşi a recunoscut că momentul exact rămâne incert.
Vance a adăugat că negocierile tehnice menite să finalizeze acordul sunt aşteptate să înceapă în acest weekend şi a spus că „intenţionează cu siguranţă” să conducă echipa de negociere a Statelor Unite.
Anunțuri gratuite din Maramures


