În semn de aleasă prețuire și recunoștință, colectivul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bistrița Bârgăului vă mulțumește pentru anii dedicați educației, pentru profesionalismul, răbdarea și dăruirea cu care ați format generații de elevi și ați contribuit la viața școlii noastre.

Pensionarea marchează încheierea unei frumoase cariere, dar și începutul unei noi etape, pe care vă dorim să o trăiți cu sănătate, liniște sufletească, bucurii alături de cei dragi și împliniri pe măsura muncii depuse de-a lungul anilor.

Amintirea colegialității, a devotamentului și a exemplului dumneavoastră va rămâne vie în inimile noastre. Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați oferit comunității școlare și vă dorim ca fiecare zi să vă aducă motive de zâmbet și satisfacția lucrului bine făcut.

La mulți ani frumoși, cu sănătate și bucurii în noul drum al vieții!

Cu respect și apreciere,

Colectivul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bistrița Bârgăului

Stimate domnule profesor Viorel Popandron,

La momentul pensionării, vă transmitem cele mai sincere felicitări și întreaga noastră apreciere pentru o carieră impresionantă dedicată sportului și educației.

Timp de 47 de ani de activitate, dintre care 41 de ani în slujba schiului fond, ca antrenor, iar ultimii 22 de ani ca profesor de educație fizică și sport la Liceul cu Program Sportiv Bistrița și Școala Gimnazială Bistrița Bârgăului, ați format generații de sportivi și elevi, insuflându-le disciplina, perseverența și dragostea pentru mișcare.

Prin profesionalismul, răbdarea și dăruirea dumneavoastră, ați lăsat o amprentă de neșters în viețile celor pe care i-ați pregătit și îndrumat de-a lungul anilor. Moștenirea pe care o lăsați în sportul bistrițean și în educație este una valoroasă și va rămâne un reper pentru colegi și foști elevi.

Vă dorim ca această nouă etapă a vieții să vă aducă sănătate, liniște, bucurii alături de cei dragi.

Felicitări pentru întreaga carieră și pensie lungă, activă și plină de împliniri!

Răsunetul

 

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *