Primăria municipiului Brașov a suspendat implementarea proiectului construirii unui campus pentru învățământ dual. Decizia vine la un an după ce viceprimarul Lucian Patrașcu anunța că acesta ar urma să fie finalizat în vara anului 2026, scrie publicația Brașovenii.
După ce a acuzat în mod eronat fosta administrație că a pierdut fondurile pentru proiectul campusului dual, administrația Scripcaru renunță acum la implementarea acestuia. Decizia vine în ciuda faptului că, în mai 2025, Lucian Patrașcu, viceprimarul PSD al Brașovului, anunța că proiectul va fi finalizat până în 2026.
„Vom face un campus dual în municipiul Brașov pentru 400 de elevi care vor putea învăța în municipiul Brașov. Astăzi, când discutăm, procesul-verbal de evaluare financiară a fost finalizat. S-a stabilit un câștigător, urmând ca în următoarele 16 luni (4 luni pentru proiectul tehnic și 12 luni pentru execuție) să avem acest campus dual în municipiul Brașov”, a explicat, în mai 2025, viceprimarul municipiului Brașov, Lucian Patrașcu.
Cu toate acestea, proiectul nu a avansat. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a precizat că implementarea proiectului a fost suspendată. Mai mult, reprezentantul municipalității a transmis că, în prezent, nu există informații privind continuarea acestuia în viitor.
Licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent campusului de învățământ dual a fost încărcată în SEAP în 2 octombrie 2023. În 2 mai 2024, Consiliul Local a adoptat documentația și indicatorii tehnico-economici ai proiectului.
Campusul s-a blocat însă în birocrația de la București, la fel ca alte 27 de proiecte similare din țară. Presa a arătat că finanțările pentru aceste investiții au început să fie deblocate abia la finalul anului 2023.
Citește și: Trei judecători incomozi, vizați de acțiuni disciplinare ale Inspecției Judiciare
Anunțuri gratuite din Maramures


