Marti, 16 Iunie 2026, ora 16:57
323 citiri
Pe lotul 1 al magistralei feroviare Cluj – Oradea, între Cluj-Napoca și Aghireș, șantierul a depășit pragul de 70% stadiu fizic. Foto: Pixabay
Pe lotul 1 al magistralei feroviare Cluj – Oradea, între Cluj-Napoca și Aghireș, șantierul a depășit pragul de 70% stadiu fizic. Potrivit lui Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, lucrările ar putea fi finalizate în 2027.
Acesta a menționat, potrivit Economedia.ro, că un moment important este începerea lucrărilor la noul pod feroviar peste Someș, în municipiul Cluj-Napoca, una dintre structurile importante ale proiectului.
„Mobilizarea din teren este foarte bună: peste 1.200 de tone de piatră spartă sunt puse în operă în fiecare zi; aproximativ 300 de metri de traverse sunt montați zilnic; circa 500 de metri de șină sunt instalați în fiecare zi”, a declarat Cosma.
Primul fir de circulație are șina montată integral pe întregul tronson, iar pe al doilea fir au fost instalate până acum aproximativ 17 kilometri de traverse și 10 kilometri de șină. În paralel, se lucrează la stațiile de pe traseu, la sistemele de electrificare și semnalizare, precum și la noua hală de mentenanță din apropierea stației Cluj-Napoca, un obiectiv esențial pentru exploatarea modernă a acestei magistrale, mai informează secretarul de stat.
Cei 30 de kilometri ai lotului Cluj-Napoca – Aghireș sunt construiți cu un buget de 2 miliarde de lei și reprezintă una dintre cele mai importante investiții feroviare aflate astăzi în execuție în România, mai amintește sursa citată.
Anunțuri gratuite din Maramures


