La data de 14 iunie 2026, în jurul orei 15:50, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un eveniment rutier petrecut pe DN 12, în apropierea localității Ghidfalău.
Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un autoturism care circula dinspre Miercurea Ciuc către Sfântu Gheorghe, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers din motive ce vor fi stabilite în cadrul anchetei, iar într-o curbă deosebit de periculoasă a părăsit carosabilul și s-a răsturnat, oprindu-se într-un stâlp de susținere a rețelei de electricitate.
În urma evenimentului tânăra de 19 ani afalată la volan a fost răănită ușor și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii reamintesc faptul că atenția sporită, respectarea regulilor de circulație, alături de viteza adaptată condițiilor de drum și conduita preventivă sunt esențiale pentru a evita implicarea în accidente rutiere.
(Biroul de Presă al IPJ Covasna)
Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Anunțuri gratuite din Maramures


