Un urs s-a plimbat nestingherit, duminică, prin municipiul Sibiu. Animalul a fost văzut mai întâi pe Calea Șurii Mici, apoi pe Drumul Ocnei și chiar în zona mall-ului de la ieșire din oraș către Mediaș.
UPDATE
Primăria Sibiu a încheiat un contract cu Asociația de Vânătoare Hubertus, gestionar al fondului cinegetic, în scopul asigurării serviciilor de permanență și intervenție imediată asupra speciei urs brun. Tariful care se achită lunar pentru asigurarea permanenței este de 1000 de lei, la care se adaugă plata serviciilor pentru acțiunile punctuale, în cazul apariției unui urs pe teritoriul Municipiului Sibiu.
Reprezentanții primăriei spun că, în 14 iunie, după ce prezența ursului a fost semnalată în oraș, echipele de intervenție s-au deplasat în zona străzii Traian Demetrescu. Fiindcă animalul nu a fost găsit în zonă, gestionarul fondului cinegetic a monitorizat ieșirea din oraș către Șura Mare.
„Apelul privind prezența unui urs pe teritoriul Sibiului a fost primit la ora 05.20 dimineața, prin numărul de urgență 112. A fost indicat faptul că un urs a fost văzut în zona străzii T. Demetrescu. Conform procedurii de intervenție în astfel de cazuri, o echipă de la Inspectoratul de Jandarmi Sibiu s-a deplasat in teren pentru verificarea celor semnalate. De asemenea, Serviciul pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei sibiu a anunțat membrii Comisiei constituite pentru astfel de cazuri, respectiv gestionarul fondului de vânătoare și medicul veterinar. La deplasarea în teren, s-a constatat ca ursul nu mai era in zonă, existând indicații că s-a deplasat spre zona Hornbach, a subtraversat autostrada prin tubulatura amenajată și s-a îndreptat către localitatea Șura Mare. Gestionarul fondului cinegetic a rămas în zona de la limita Municipiului, efectuând acțiuni de hăituire pentru alungarea animalului din zonă, pentru a evita revenirea acestuia”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Dacă ursul se va întoarce în oraș și va fi găsit de echipele de intervenție, el va fi tranchilizat și îndepărtat din zona populată.
„Nu se poate evita repetarea unor astfel de cazuri însă, serviciul specializat al Primăriei este în permanență pregătit să intervină și să convoace Asociația de Vânătoare menționată și medicul veterinar pentru ca, în cazul în care un urs pătrunde în oraș, acesta să fie imobilizat prin tranchilizare și îndepărtat din zona locuită. În plus, în zonele cu risc de apariție a ursului – zona Gușterița și stațiunea Păltiniș – au fost amplasate panouri informative, atenționând cetățenii cu privire la acest risc”, adaugă Gligore.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Ziua de duminică a fost una marcată de panică în rândul locuitorilor din municipiul Sibiu, după ce prezența unui exemplar de urs a fost semnalată în zone populate. Încă de la primele ore ale dimineții, animalul a fost suprins de o cameră de supraveghere pe Calea Șurii Mici, în zona blocurilor, căutând mâncare printre mașini. Animalul a fost văzut mai apoi, către orele prânzului, sub viaductul de pe Calea Șurii Mici, iar spre seară în Cartierul Veterani și în zona mall-ului de la ieșire din oraș către Mediaș.
Două apeluri la 112: ursul nu a fost găsit
În cursul zilei de duminică, au fost efectuate două apeluri la 112. Cetățenii semnalau prezența unui urs pe Calea Șurii Mici din Sibiu, îngroziți că animalul a ajuns atât de aproape de zonele locuite. Jandarmii s-au deplasat la fața locului, au început patrularea, însă ursul nu a mai fost găsit.
„În perioada menționată, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu au fost înregistrate două apeluri succesive, prin S.N.U.A.U. 112, prin care a fost sesizată prezența unui urs pe Calea Șurii Mici din municipiul Sibiu. Pentru siguranța comunității, la fața locului a fost direcționat de urgenţă un echipaj de jandarmerie și au fost informați reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, conform O.U.G. nr. 81/2021. Jandarmii sibieni au desfășurat activitățile specifice în astfel de situații la locul sesizării, însă ursul nu a fost găsit, dar pentru siguranța cetățenilor, forțele de ordine au monitorizat în continuare zona”, spune Floriana Picioiu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu.
Citește și: Urs la plimbare printre blocuri pe Calea Șurii Mici. Altă namilă a fost văzută la Dumbrăveni / video
Cetățenii sunt sfătuiți ca, de fiecare dată când constată prezența animalelor sălbatice, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice și să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia.
Anunțuri gratuite din Maramures


