U-BT Cluj-Napoca continuă să își construiască lotul pentru sezonul 2026/27. Campioana României a anunțat luni, 15 iunie, numele celui de-al doilea baschetbalist străin care va evolua în stagiunea viitoare în maioul alb-negru.

Clubul pregătit de Mihai Silvășan s-a înțeles cu un baschetbalist care a câștigat în stagiunea recent încheiată divizia secundă din Liga Adriatică. El este văzut de Silvășan drept un pariu, fiind pentru prima dată când va evolua în unele dintre cele mai importante competiții din Europa.

Numele lui este Jalyn McCreary și are numai 25 de ani. El s-a născut în Kennesaw, Georgia, Statele Unite ale Americii, poate evolua de la poziția 3 până la 5 și are o înălțime de nu mai puțin de 2.03 metri.

McCreary a petrecut cinci sezoane în NCAA, perioadă în care a trecut pe la South Carolina Gamecocks, South Florida Bulls, respectiv Mercer Bears. Vara anului 2023 a adus pentru acesta prima experiență în baschetul profesionist, după ce a semnat cu Rapla din Letonia.

După numai un sezon petrecut la această echipă, a ajuns în Bosnia și Herțegovina, la Siroki TT Kabeli. El a câștigat împreună cu această echipă Liga Adriatică 2 și s-a calificat în penultimul act al campionatului.

În 14 apariții în ABA, McCreary a izbutit medii de 16.6 puncte, 7.1 recuperări, 1.5 pase decisive și un procent de 33.3% la aruncările de la mare distanță. Cea mai bună prestație din această competiție a bifat-o în fața lui TFT Skopje, meci în care a adunat 20 de puncte și 10 recuperări.

„Este un jucător tânăr, cu potențial. Este un pariu, să-i spunem așa. Cred foarte mult în calitățile lui, l-am urmărit în divizia a doua a Ligii Adriatice și mi-a plăcut foarte mult. Cred eu că poate exploda și deveni un jucător extrem de interesant.

Ni l-am dorit mult, fiindcă ne crește nivelul de atleticism, ne ajută în jocul pe tranziție și poate evolua pe mai multe poziții. Are și un caracter bun, ceea ce pentru noi este foarte important. Sper eu să confirme și să fie un jucător de bază la noi, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele”, a spus Mihai Silvășan despre McCreary.

Jalyn McCreary reprezintă a treia mutare realizată de U-BT Cluj-Napoca în această vară, după Bogdan Nicolescu și Otis Livingston.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *