Articol disponibil în:
Începând de luni, 15 iunie, funcția de administrator public al județului Harghita este ocupată de Dobos Melinda.
Absolventă de studii universitare în domeniul economic, specializarea Management, și cu experiență profesională în administrația publică, Dobos Melinda este, în prezent, consilier județean din partea UDMR.
În noua sa calitate, aceasta va contribui la coordonarea și eficientizarea activității administrative, precum și la implementarea proiectelor de dezvoltare ale județului Harghita.
Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, i-a urat succes în noua funcție și și-a exprimat speranța că rezultatele activității noii echipe vor fi resimțite direct de locuitorii județului.
„Îi urez bun venit în echipă și îi doresc mult succes, putere, perseverență și inspirație în activitatea pe care o va desfășura. Iar cel mai mult îmi doresc ca cetățenii județului Harghita să simtă rezultatele colaborării și ale muncii pe care o vom desfășura împreună în următorii doi ani și jumătate”, a declarat Bíró Barna-Botond.


