CSM Făgăraș a ratat șansa de a cuceri Cupa României – faza județeană Brașov, după înfrângerea suferită în finala disputată sâmbătă pe teren propriu, la Park Arena. Formația făgărășeană a fost învinsă cu 1-0 de Corona Brașov, într-un meci echilibrat, decis de reușita lui Bogdan Roșu din minutul 30.
Deși a beneficiat de susținerea propriilor suporteri, CSM Făgăraș nu a reușit să găsească drumul spre gol și să revină pe tabelă după deschiderea scorului. Echipa a încercat să pună presiune în partea secundă, însă defensiva brașovenilor a rezistat până la fluierul final.
Prin acest succes, Corona Brașov și-a trecut în palmares trofeul județean și a completat eventul în acest sezon. Totodată, brașovenii vor reprezenta județul Brașov la barajul de promovare în Liga a III-a, unde vor întâlni campioana județului Sibiu, FC Agnita.
Anunțuri gratuite din Maramures


