A fost deschis oficial noul sezon estival la complexul balnear Băile Figa, una dintre cele mai vizitate destinații turistice din județ, eveniment la care au participat mai mulți reprezentanți ai administrației locale și ai scenei politice.
„Start nou sezon la Băile Figa! Am fost alături de primarul Nicolae Moldovan, de Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și de senatorul Cristian Nicula la deschiderea oficială a sezonului estival la una dintre cele mai vizitate destinații turistice din Transilvania”, au transmis Bogdan Ivan.
Acesta a subliniat că dezvoltarea stațiunii continuă de la an la an, iar numărul mare de vizitatori confirmă atractivitatea zonei.
„Investițiile continuă, complexul se dezvoltă, iar Bistrița-Năsăud are din ce în ce mai multe motive să atragă turiști din toată țara”, a transmis Bogdan Ivan.
Anunțuri gratuite din Maramures


