În discursul său de președinte ALES al PSD BN, Bogdan Ivan a atins FIX aceleași promisiuni făcute de Radu Moldovan! Centură ocolitoare, drum express, turism și investiții care să creeze locuri de muncă bine-plătite!
Expresia “avem nevoie de centură ca de AER” e copy-paste cu promisiunea lui Radu Moldovan!
Declarație Bogdan Ivan, la alegerile prin care a preluat funcția de președinte PSD:
Iar noi în Bistrița avem nevoie ca de aer … de centura orașului care e obligatorie… și pe care am vorbit-o cu fostul Ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu… și președintele partidului nostru…
Acum se lucrează ca centura să fie decupată din toată Autostrada Nordului și să intre la finanțare până la sfârșitul acestui an și drum express Bistrița-Cluj! E obligatoriu!
De asemenea, dacă am reușit să aduc atâția bani în ROmânia, sunt convins că prin contactele pe care le am, cu cei mai importanți bancheri și finanțatori, împreună cu dumneavoastră și cu oamenii de afaceri din județ, vom reuși să aducem investiții și să creăm locuri de muncă mai bine plătite . Despre asta este vorba!” – a transmis Bogdan Ivan de la pupitru!
Radu Moldovan, timp de 14 ani a vorbit de centura ocolitoare a orașului!
Declarație din 2020:
„De centură ocolitoare și pe drum express sau de autostradă avem nevoie ca și de aer acuma ținând cont de numărul mare de mașini care circulă pe străzi în fiecare zi ! Și eu și el și dumneavoastră și tot cetățenii … n-are rost să vorbim de zile de sărbătoare de cum arată
dar deja în fiecare zi avem blocaj … lucru care nu-i rău… că oamenii o duc mai bine! Și că au mașini și că au bani de asigurări și de combustibil, dar noi eu cei care am ales să deținem funcții de demnitate publică și administrație trebuie să găsim soluții ca oamenii să aibă pe unde să meargă cu mașinile… ” – spunea Radu Moldovan în 2020.
foto: 2018 – varianta „pe Monariu”
Timp de 14 ani, Radu Moldovan a tooooot promis centură ocolitoare! Acum e rândul lui Bogdan Ivan să PROMITĂ!
Pentru Radu Moldovan, promisiunea unei centuri ocolitoare a fost temă de campanie în 2012, când Municipiul Bistrița ratase o finanțare de 170 de MILIOANE de euro pentru un drum cu 2 benzi prin pădurea Codrișor!
În cele 4 mandate, Radu Moldovan a făcut mai multe întâlniri cu directorii din deconcentrate și cu oameni de afaceri, a făcut sondaje pe facebook și a prezentat ca viitor obiectiv centura ocolitoare Monariu – Livezile!
foto: 2020, sediul Primăriei Bistrița
Bogdan Ivan vine cu o nouă promisiune și spune că până la finalul anului 2026, centura ocolitoare a Bistriței va fi desprinsă de Autostrada Nordului, pentru a accelera lucrurile în privința licitațiilor și execuției propriu-zise! De asemenea, a promis că se va implica în demersurile privind drumul express Bistrița- Cluj, bazându-se pe relația cu Sorin Grindeanu( fost Ministru al Transporturilor și președinte PSD)!
Bogdan Ivan preia obiectivele ratate de mentrorul său și se hazardează cu promisiuni GRELE, privind obiective de sute de milioane de euro, pentru care NU are nicun fel de pârghii de control!
Citiți și:
Anunțuri gratuite din Maramures


