Sambata, 13 Iunie 2026, ora 13:24

1165 citiri

Florin Maxim (în față), alături de jucătorii Corvinului FOTO Facebook Corvinul

Florin Maxim și-a prelungit contractul de antrenor principal al echipei Corvinul Hunedoara până în 2029. Înțelegerea actuală expira la mijlocul anului viitor (finalul sezonului 2026 – 2027).

„Susținerea pe care am primit-o aici, din partea domnului primar Dan Bobouțanu, din partea domnului președinte al clubului, Sorin Cimpoca, dar și din partea suporterilor a fost primul motiv pentru care am luat această decizie. Viața de antrenor este un pic mai ușoară și mai frumoasă atunci când simți că ai parte de toată susținerea pe care ți-o poate oferi o comunitate, începând de la primar și până la cel mai mic suporter. Am toate motivele să cred în continuare în acest proiect, pe care l-am început în urmă cu 5 ani, împreună cu domnul primar, cu Bogdan Apostu, cu Sorin Cimpoca și cu membrii staff-ului clubului Corvinul. De fapt, cred că abia acum începe cu adevărat dezvoltarea acestui club și sunt de-a dreptul onorat și încântat să fac parte din această nouă etapă din viața Corvinului”, a declarat Florin Maxim.

Peste două-trei săptămâni se împlinesc 5 ani de când Florin Maxim a venit la Hunedoara. Odată cu prelungirea contractului său până în 2029, devine cel mai longeviv antrenor din istoria Corvinului. ”Este unul dintre cei mai buni tehnicieni din noua generație de antrenori a României și, cu siguranță, este cel mai potrivit om pe banca tehnică în proiectul numit Corvinul Hunedoara. Sunt bucuros că vom continua împreună încă trei sezoane, cel puțin!, și eu sper ca Florin Maxim să devină un fel de Diego Simeone al Hunedoarei, iar Corvinul, un fel de Atletico Madrid al României”, spune primarul Dan Bobouțanu, în calitatea sa de reprezentant al UAT Municipiul Hunedoara – instituție ce are calitatea de membru fondator al clubului.

La începutul lunii iulie, tehnicianul în vârstă de 45 de ani va bifa cinci ani „legați” ca antrenor al Corvinului, cu care are deja în palmares trei promovări, o Cupă a României și prezențe în UEFA Europa League și Conference League. În total, Florin Maxim are exact 175 de partide pe banca tehnică a alb-albaștrilor, cu un bilanț mai mult decât grăitor: 118 victorii, 29 de remize și 28 de înfrângeri! Tot din această vară, Florin Maxim va sta, în premieră, pe banca tehnică în Superligă, acolo unde a dus-o pe Corvinul după o pauză de 34 de ani



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *