CFR Cluj s-a despărțit oficial de un jucător important.

Ioan Varga a renunțat la serviciile lui Alibek Aliev (29 de ani) după doar câteva luni petrecute în Gruia.

„Eu i-am dat drumul lui Alibek Aliev. Schimbăm strategia. Am pățit prea multe în ultima perioadă, din cauza faptului că am fost plecat de lângă club. Au fost aduși tot felul de jucători pe care i-am plătit și când au venit și când au plecat. Așa a fost și cu Alibek Aliev, care avea undeva la 20.000 de euro salariu.

Nu și-a meritat banii! A dat 5 goluri, nu 20! Nu mai vreau să fac asemenea prostii. Să țin jucători care nu rup gura târgului și iau o grămadă de bani. Nu se mai poate așa. Prefer să dau salariu normal și bonus mare. Am câștigat campionatul, jucăm în Champions League, atunci da, primești bani mulți.

Nu se poate numai ca Neluțu să piardă și ei să câștige. Tot ce înseamnă cheltuieli mari se schimbă, tăiem de la rădăcină. Vrei să câștigi bani la CFR, atunci trebuie să faci performanță. Nu se mai poate ca eu să plătesc și la final tot eu să rămân cu paguba. Ajunge!”, a transmis Ioan Varga, potrivit digisport.ro.

Ajuns la CFR Cluj din postura de jucător liber de contract, Aliev a bifat 21 de apariții în tricoul ardelenilor. În acest interval a înscris de patru ori și a contribuit cu șase pase decisive.

Conform Transfermarkt, cota sa de piață este estimată la 650.000 de euro. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Jaro, GAIS, Örgryte, Dalkurd, Trollhättan și Östers.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *