Bărbatul era de negăsit încă de joi seară. Un coleg de muncă a încercat să-l contacteze de mai multe ori, în zadar însă. Panicat că nu a reuşit să dea de colegul său, ieri dimineaţă a mers la fermă să îl caute. I-a găsit hainele şi obiectele la marginea pădurii şi a alertat imediat autorităţile. După o căutare de câteva ore, poliţiştii au găsit cadavrul bărbatului care prezenta multiple răni, iar primele bănuieli ale anchetatorilor ar fi că acesta a fost atacat de un urs.
E o altă tragedie pe lista care se tot măreşte.
România cere schimbarea regimului de protecţie a ursului brun
Iar după toate acestea, România vrea acum să ceară Comisiei Europene schimbarea regimului de protecție a ursului brun.
“Pentru acest demers o să avem sprijinul mai multor state membre. Săptămâna viitoare vom finaliza lista statelor membre care vin în sprijinul nostru și vor semna și ele această adresă”, a declarat Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.
Măsura a reaprins însă controversa.
“Comisia Europeană a alocat fonduri pentru rezolvarea acestei probleme – adică prevenţie, ceea ce nu s-a făcut deloc în România. Şi cei care se duc să ceară acum acest lucru vor trebui să explice ce au făcut”, a explicat Cristina Lapis, Asociaţia “Milioane de Prieteni”
“Este o idee foarte bună pentru că în acest moment noi acţionăm în special pompieristic. În fiecare an trecem prin acelaşi proces de aprobare a modului în care facem management pentru populaţia de urşi din România”, a subliniat Ovidiu Popescu, specialist carnivore mari.
Localnicii spun că urşii fac tot mai des ravagii
“Gândiţi-vă că pe partea aceasta avem 5 urşi cerşetori şi pe partea cu Argeşul sunt undeva la peste 30 de urşi”, a spus un localnic.
“Ei înmulţindu-se fac ravagii, deci accidentele sunt din ce în ce mai dese. Să nu mai vorbim că în alte sate fac ravagii la ferme”, a adăugat altă persoană.
Până când se va ajunge la o soluţie concretă, urşii continuă să “facă legea” prin oraşe. Cel mai recent exemplu a avut loc în Buşteni, unde o familie s-a trezit cu ursoaica şi puiul în casă.
Chiar dacă jandarmii montani i-au îndepărtat, sălbăticiunile s-au reîntors la câteva ore. Aşa că autorităţile au luat decizia de a îi împuşca. În România trăiesc aproape 13.000 de de urși.
Anunțuri gratuite din Maramures


