REPORTAJ: Războiul statuilor din inima României. Mihai Viteazul călărește pe moloz, la Sfântu Gheorghe

transilvania.news > Știri din Covasna > Știri din Sfântu Gheorghe > REPORTAJ: Războiul statuilor din inima României. Mihai Viteazul călărește pe moloz, la Sfântu Gheorghe

La Sfântu Gheorghe, oamenii simpli nu sunt pasionați de statui. Mai degrabă de salariile care nu ajung. Dar cred că de la bronz și socluri se poate ajunge la tensiuni grave. 

Municipiul Sfântu Gheorghe arată ca o sărăcie pavoazată cu albastru și galben. E iunie, plouă, nu e zi de salariu, lumea nu prea mișună prin oraș. La intrarea în municipiu te întâmpină cenușiul: sunt blocurile ridicate înainte de ’89. Niciunul nu pare a fi reabilitat. Treci de zona industrială, te afunzi și mai adânc în reședința județului Covasna și începe un pic de verde. Sunt mici parcuri printre blocuri muncitorești. Oamenii trec repede, parcă n-au chef de nimic. Plouă printre magazine sărace, goale, cu iz de tristețe. Centrul e înconjurat tot de blocuri, nimic nu e nou. Dar când ajungi în apropierea parcului central rămâi cu gura căscată. Prima dată, pe latura de nord, dai de o clădire lungă, galbenă, elegantă. În stil neoclasic, clădirea istorică are fațada în reliefuri restaurate fin. Se vede că e îngrijită, s-a investit aici pentru imobilul cu ani mulți. Clădirea adăpostește Biblioteca Județeană „Bod Peter”. Casă istorică, din patrimoniul localității. Deasupra ușii flutură, ciudat, steagul Ungariei. Sub el, trei palme mai jos și mai în dreapta, sunt tricolorul și drapelul UE.  

 

 

„Nu știu de ce e steagul Ungariei ridicat, aicia, sus. Nu sunt din localitate, sunt venit cu treburi. Ia uite-te, mă, ce le-a dat prin cap”, cască gura și țâțâie unul trimis cu delegație  în oraș. Omul se zgâiește pe plăcuțele cu indicații de pe ușa bibliotecii, buchisește cuvinte, nu înțelege nimic. E scris în maghiară. Abia apoi zărește, scris mai mic, că la etajul întâi e Centrul Cultural Maghiar. „Și pentru asta au ridicat steagu’ ăla? Cine știe ce SRI de-al lor o fi acolo”, mai mormăie omul. Pe partea cealaltă de biblioteca cu steag maghiar, peste parc, se zărește sediul primăriei. 

Reabilitată și scump decorată, cu uși mari și arcade refăcute, sediul istoric al Primăriei e vopsit tot în galben.  Dar poartă alte steaguri la intrare: cel al României, al Uniunii Europene și al județului Covasna. Care seamănă picătură cu cel al Ținutului Secuiesc – galben și albastru plus stemă. Diferența o face sigla: dacă la steagul „secuiesc” răsar Soarele și Luna, pe drapelul județean e un braț în armură care străpunge cu sabia o inimă. Tot semn vechi secuiesc. La care s-au adaugat și Soarele, și Luna. 

La poartă, unul cu mustățile pe oală nu pricepe prea multe. Are aer de paznic, pe mâneca vestonului său verde are emblema-steag a Ținutului Secuiesc. Se întreține strict în maghiară cu o funcționară de la ghișeu, „nu cunoaște informații”. Pe trotuar cineva arată celelalte instituții adunate în inima orașului: mai încolo e sediul Consiliului Județean și, un pic mai departe, e Muzeul Național al Ținutului Secuiesc(!).  În fața acestora s-a turnat statuia unuia în mărime naturală. Pare bronz. Pe soclu e scris doar în maghiară că statuia îl reprezintă pe Gyarfas Jeno – pictor și ilustrator – provenit din Transilvania, cu studii la Budapesta. Mai scrie că e investiția Primăriei, încă din 2010. Steagurile albastru-galben flutură cu duiumul. Mai sus de aceste două instituții, parcă se întunecă. 

Prima instituție, cum mergi spre prăpădul ce odinioară se numea Casa de Cultură a Sindicatelor – clădire abandonată care pare să se prăbușească –  e Prefectura. Doar aici și la Catedrala Ortodoxă nu dai peste galben-albastru. Spre deosebire de Consiliul Județean, Prefectura nu e tapetată cu mari panouri în maghiară și nici nu mai e imprimat pe ușă sau pe pereți  „brațul înarmat care înjunghie inima”. De la Prefectură nu mai e nimic de interes local. De aici, în dreapta și stânga, încep blocurile din nou cernite. Pe centru e doar o dărăpănătură. Pe post de ansamblu statuar, domnitorul Mihai Viteazul e călare pe moloz. Cocleala i-a cam întunecat privirea.

 

Cum se prăbușește „Mihai Viteazul”

Ansamblul statuar al lui Mihai Viteazul din centrul municipiului Sfântu Gheorghe a provocat tensiune încă de la construcția sa, în 1982. La doi ani după inaugurare, statuia domnitorului a fost vizată de un atentat cu bombă. A murit însă un copil. Pe pagina de internet „sepsimonumente”, gestionată de Primărie, scrie cu ton parcă de ciudă: „Pe 5 iunie 1984 o bombă artizanală a explodat la grupul statuar Mihai Viteazul. Detonația a fost atât de puternică, încât a spart geamurile magazinelor din apropiere, însă nu a provocat pagube însemnate statuilor – dar a dus la moartea unui băiețel de nici 12 ani, Vaszi Jánoska, aflat în apropiere (…)”. 

Astăzi,  monumentul domnitorului român din centrul orașului Sfântu Gheorghe arată ca și cum ar fi trecut lupta de la Călugăreni pe acolo. Prima dată calci pe negru spart. E gresia pusă demult și prost. Zeci de plăci s-au rupt sau au alunecat spre valea unde-i Consiliul Local. Dedesubt se vede cimentul care se preface în nisip. Soclul ansamblului aduce cu cavourile-kitch din cimitir, alea părăsite. Cineva a aruncat o bară de fier la picioarele calului, Voievodul și suita par un ansamblu murdar. Noroc că plouă, cineva spune că nici găinațul nu e curățat niciodată. Stâlpii ce împrejmuiesc monumentul au căpătat rugină, sub Frații Buzești cataroaiele pe post de fundație se sfărâmițează. Până și fierul de susținere al soclului pare mușcat de vreme. Mai rău e în ariergardă, acolo unde sub coada calului, cineva a întins bandă adezivă să nu cadă o bucată mare de ciment. Într-un colț au fost aruncate plăcile ceramice: e o movilă de gresie spartă. Statuile au căpătat culoare verde de antic și neîngrijit. Un mare postelnic al lui Mihai Viteazul este cel mai supărat: picioarele îi sunt coclite, pieptul cam șters, iar scutul cu cap de bour e prăpădit. Nu se mai distinge mare lucru, parcă cineva sau timpul a frecat stema să dispară. În stânga Voievodului, la fel: scutul unui boier cu stema Valahiei e palid rău. Sare în ochi doar o parte de aripă a acvilei, dedesubt e ceva ca o tăietură veche care crestează toată lucrarea. Doi boieri au alb curs pe cușme, greu de ghicit ce sunt acele pete. Probabil vopsea. Verde-cocleală este și pe calul lui Mihai Viteazul. Domnitorul este singurul care pare scăpat – bustul și buzduganul său au scăpat de urgie.  Monumentul nu are nicio placă comemorativă, nicio frază nu e pusă la baza statuilor. Doar scrie sec: „Mihai Viteazul”. Nicio floare nu există, coroanele de la 1 Decembrie au fost luate de mult. 

 

O organizație aproape ilegalistă

Dragoș Burghelia este cel care conduce Forumul Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. Născut în 1997, puștiul e avocat și cercetător științific al Academiei Române. Nu-i pasă că ploaia l-a făcut ciuciulete, omul e prea supărat: are aproape cinci ani de când încearcă să-l salveze pe Mihai Viteazul. Se uită la statuie, vede ce plăci au mai căzut, rămâne dus pe gânduri – „se degradează pe zi ce trece”. Pe urmă își aduce aminte: „Am făcut numeroase sesizări. Către Primărie, către Prefectură, către Ministerul Culturii. La minister ne-am adresat în două legislaturi, și cea anterioară și cea din prezent. Rezultatul e același”. Dragoș știe că Ministerul Culturii nu are atribuții efective în privința monumentului, dar spera ca instituția de la București să colaboreze cu „Sfântu Gheorghe”: „Să fi avut loc un dialog instituțional cu primăria de aici. Fiindcă autoritatea locală este cea care trebuie să voteze o hotărâre, să aloce fonduri, să contracteze și să desfășoare procedura de renovare a acestui spațiu”. Doar că: „ne confruntăm cu această atitudine de ignorare și de amânare constantă, iar sentimental nostru este unul de discriminare. Suntem dați la marginea comunității și considerați factor nereprezentativ și nenecesar”. 

 

 

Puștiul zâmbește când își aduce aminte ce s-a întâmplat după ce a trimis a treia petiție la primărie privind „cazul Mihai Viteazul”: autoritatea locală a decis reabilitarea blocului în care este sediul Forumului. Reabilitare cu șpil – „noi avem un sediu aici, la parterul unui bloc. Acolo aveam ședințe, conferințe, întruniri, expoziții. E! S-a luat hotărârea ca blocul să fie reabilitat. Au pus schele până la etajul unu, au blocat intrarea în sediu, locatarii au intrare separată,  și… s-au oprit. Așa e de șase luni”. Dragoș se uită spre parc și, parcă, se întunecă. „Doare. Doare când vedem că în mod constant în municipiu sunt inaugurate sau renovate monumente ale unor mari personalități din istoria și cultura maghiară, iar noi nu putem să-l cinstim pe Mihai Viteazul”. 

 

Când voievodul valah ajunge la „Cultură”

Situația monumentului lui Mihai Viteazul e încurcată rău la nivel administrativ. Într-un document din 2022, Primăria Sfântu Gheorghe lua istoria la rând: în 2010 au fost executate lucrări la monument! Afirmație categorică. Mai jos cu un rând se mai putea citi obiectul lucrărilor: „amenajare spații verzi în Piața Mihai Viteazul”. Conform aceluiași act oficial se arată că la distanță de 12 ani, autoritatea locală a mai umblat la monument. Mai precis, în zona monumentului: „În anul 2022, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, prin societatea Sepsi Ut-Epito SRL a executat lucrări de reparații pavaj într-o suprafață de 277 mp în zona grupului statuar Mihai Viteazul”.

În timp, problema Voievodului a ajuns la Ministerul Culturii. Care s-a spălat pe mâini. În 2025, Demeter Andras Istvan semnează un document care arată: „În considerarea exercitării obligațiilor ce revin autorităților publice locale, cu privire la dreptul de administrare și întreţinere al domeniului public, în situația de față Municipiul Sfântu Gheorghe, lucrările de întreţinere, protejarea și punerea în valoare a unui monument, nu se circumscriu atribuţiilor legale ale Ministerului Culturii”! Și încheie abrupt, turnându-l pe primarul Arpad Antal: „Faţă de cele precizate, vă facem cunoscut că Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe nu a depus la Direcția Județeană pentru Cultură Covasna documentație pentru obținerea avizului privind intervenția asupra monumentului de for public”!

În acest context, Vlad Manolachescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sfântu Gheorghe ne-a declarat: „Anul trecut Primăria a emis un ordin de începere a lucrărilor pentru firma de construcții, doar că Direcția de Cultură, Ministerul Culturii au oprit lucrările. Fiind vorba de un monument istoric, era nevoie de mai multe autorizații speciale care sunt pentru astfel de amplasamente, e nevoie de niște firme agreate de Ministerul Culturii… De atunci s-au parcurs pașii birocratici pentru aceste autorizări și, din câte am înțeles, vor începe lucrările. Promisiunea domnului primar este că până la Ziua Națională modernizarea pieței să fie avansată”. Primarul urbei nu a fost de găsit; „e plecat la București”.

 

 

Cursa înarmării cu statui: Petofi contra Eminescu 

Cu Eminescu lucrurile sunt și mai complicate: marele poet național nici nu are vreo șansă să apară pe domeniul public al orașului Sfântu Gheorghe. 

Parcul central e o mică operă de artă: aleile șerpuiesc curate prin verdele arbuștilor, toate se opresc în câte o statuie. Prima e a lui Berde Mózsa – fost lider politic, administrativ și spiritual al rezistenței din Ținutul Trei Scaune, regiunea Covasna de astăzi. Fiind și guvernator trimis de Budapesta în ținut, Mozsa s-a remarcat pentru atitudinea sa naționalistă. Statuia din parcul central al orașului îi e curată și îngrijită. O alta este cu un totem specific Ținutului Secuiesc, unde inscripția în maghiară nu dă explicații vorbitorilor altor limbi. În fine, toate aleile duc la un alt monument, bine îngrijit, curat, cu doi lei sculptați în marmură de Cararra. La bază e inscripție clară, aurită: „În memoria honvezilor care au căzut în ținutul Trei Scaune, în războiul de independență”. Pe partea cealaltă a obeliscului mai scrie tot în maghiară: „Posteritatea recunoscătoare a ridicat acest monument în memoria martirilor drepturilor poporului și ai Patriei independente”. În jur, în piață mai sunt și alte monumente vechi sau noi cu înaintași maghiari. Dar cel mai recent este însuși Petofi Sandor. A fost inaugurat luna trecută. Mărime naturală din bronz, cu o pană în mână și soclu de marmură bej. Cu tot cu parc personal. Total: cam două milioane de lei, bani de la bugetul local! 

Parcul e într-un cartier spre margine, nu-i urmă de om prin zonă. Nici n-ar avea cum: locul e lângă un bloc prins între niște artere pe care zumzăie mașini. În pustietatea locului, Petofi pare un pic trist. A fost așezat să privească spre centrul urbei, cam un kilometru depărtare, printre niște cocoloașe verzi de plante. Aleile – plăci de gresie brună – se asortează cu multele bănci goale așezate împrejur. Lumea nu bagă statuia deloc în seamă.

În schimb „minoritarii”, în frunte cu ăi mai săraci, au văzut lucrul. Și au reclamat la Primărie. La fel, și Forumul Românilor. Asociația a țintit proiectul statuii lui Petofi încă din 2022, când a fost propus spre aprobare. A fost de acord cu ideea, dar a propus ca lângă Petofi Sandor să fie ridicată și statuia lui Eminescu. „Bine, nu în același loc, n-avea cum”, zice Dragoș, președintele organizației. Tânărul e într-un fel de întrecere  cu edilul-șef al urbei, Antal Arpad. Concursul e la faza care poet a trecut primul prin „Trei Scaune” și care a poposit mai mult. Burghelia zice că Eminescu a venit prin ținut cu o trupă de teatru, Arpad dă și citate din Petofi: „Előbbeni levelemben írtam, hogy Csíkszeredának és Kézdivásárhelynek gyönyörű vidéke van; Sepsiszentgyörgyé talán még szebb (…)”. Ceva de genul că i-a plăcut zona, în special Sfântu Gheorghe. „În fine, Eminescu are statuie, e respectat pretutindeni. La Viena, la Montreal, la Paris… la Sfântu Gheorghe trebuie să te lupți pentru asta”, ridică din umeri liderul românilor din zonă. Pe urmă își aduce aminte: „Primarul ne-a zis că face și statuia lui Eminescu. Numai dacă renunțăm la procesele împotriva unor decizii ale Consiliului Local. Pe urmă a spus că nu mai discută cu noi, a zis că rezolvă problema cu consilierii români din Consiliul Local. Care sunt aceștia? Că în mandatul trecut era unul, acum nu mai e niciunul”.

Interesant, poziția oficială a Primăriei este ușor schimbată. Ca și în „cazul Mihai Viteazul”. „Despre statuia lui Mihai Eminescu, primarul Antal Árpád a avut mai multe discuţii pe acest subiect cu conducerea PNL Covasna, cei care au şi făcut o propunere oficială de amplasare a statuii poetului naţional Mihai Eminescu. Conducerea primăriei şi-a dat acordul de principiu pentru amplasarea statuii, urmând ca în următoarea perioadă să fie identificat de comun acord şi un spaţiu adecvat pentru aceasta”. 

Doar că într-o adresă din 2022, instituția, sub conducerea aceluiași Antal Arpad, comunica pe „cazul Mihai Eminescu”: „(…) Pentru a putea promova un asemenea proiect în Consiliul Local este nevoie de o asociere între Forumul RomânIlor din Covasna, Harghita și Mureș şi Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe. O asociere se poate face doar între parteneri corecţi (…)  Desigur, suntem deschişi la discuții în momentul în care ne veți prezenta documentele conform cărora ați renunţat la activităţile de obstrucționare a proiectelor municipalității, de exemplu promovarea unei acţiuni în justiţie privind anularea Hotărârii Guvernului României nr. 711 din 29 iunie 2021 privind aprobarea modelului steagului municipiului Sfântu Gheorghe”. „Era steagul cu Ținutul Secuiesc”, își aduce aminte liderul Forumului Românilor.

Poate că e frig și plouă, poate că locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt sătui de „războiul statuilor”. Cert e că foarte puțini au chef să discute pe acest subiect. „Să facă o dată guvernul ăla. Că îmi scade salariul, nu mai am ce să aduc acasă. De Petofi și de Eminescu îmi trebe mie?”, e ofticat unul. Altul pare mai „patriot local” – „ce treabă are Mihai Viteazul și Eminescu cu orașul? Nici n-au trecut pe aici. Să fie ridicate pe unde au fost, pe unde au stat. La noi e sărăcie, domnule”. Omul cărunt e nemulțumit până la cerul cenușiu. Se uită la o magherniță închisă, nu știi dacă s-a supărat că nu are unde să intre ori subiectul l-a iritat. Pleacă înjurând: „Boszmeg!”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Citește pe Antena3.ro

De ce cea mai scumpă casă din UK a ajuns să fie locuită doar de un om al străzii. Povestea complicată a palatului de 230.000.000 euro



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *