La nivelul instituției, a fost declanșată o anchetă internă, iar în paralel au fost anunțați și polițiștii.

Reprezentanții ROMATSA au confirmat cazul și au transmis că incidentul s-a petrecut în urmă cu două săptămâni. Atunci, angajații instituției de pe aeroportul din Cluj și-au dat seama că ceva nu este în regulă.

Angajatul a fost testat, iar cei de la ROMATSA au transmis că au raportat cazul la poliție. În parelel, a fost declanșată o achetă internă, angajatul fiind suspendat din funcție, până la finalizarea cercetărilor.

Acesta era responsabil de lucrările de monitorizare și întreținere a echipamentelor tehnice folosite de controlorii de trafic, au transmis reprezentanții ROMATSA, care au făcut precizarea că persoana vizată nu desfășura activități de control al traficului aerian și nu avea atribuții legate de autorizarea decolărilor sau aterizărilor.

Citește și

Incidentul vine la mai puțin de un an de când un controlor de trafic din Cluj, care ar fi trebuit să emită autorizarea pentru aterizare și să pregătească pista, ar fi ațipit în timp ce se afla în tură. Astfel, echipajul unei aeronave cu sute de pasageri la bord a fost nevoit să mențînă minute în șir avionul în aer, înainte să aterizeze în siguranță. La acea vreme ROMATSA a transmis că va implementate măsuri suplimentare, inclusiv pentru instruirea personalului și vă monitoriza programul de lucru.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *