Update ora 18:30

Bărbatul care a tras cu un pistol asupra a patru persoane, în orașul Lupeni, a primit luni mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, anunță Agerpres. El este acuzat de tentativă la omor calificat asupra unui membru de familie, au decis magistrații Tribunalului Hunedoara.
Totodată, în sarcina suspectului au mai fost reținute infracțiunile de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, tulburarea liniștii și ordinii publice, precum și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

– articolul continuă mai jos –

‘Instanța a admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara și a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile. Împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara poate fi formulată contestație în termen de 48 de ore’, a declarat Ildiko Glăman, consilier superior în cadrul Biroului Informare și Relații Publice al Tribunalului Hunedoara, citată de Agerpres.

Știrea inițială

Bărbatul de 48 de ani care ar fi tras cu o armă de foc asupra a patru persoane, în municipiul Lupeni, a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat, între altele, de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie şi încălcarea ordinului de protecţie, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara, transmite Agerpres.

Incidentul a avut loc duminică după-amiază pe o stradă din Lupeni, iar cele patru victime, între care şi membri ai familiei agresorului, se aflau într-o maşină.

„În fapt, poliţiştii au fost sesizaţi, în data de 7 iunie, în jurul orei 17:20, de către o femeie în vârstă de 58 de ani, din Lupeni, cu privire la faptul că ginerele său, în vârstă de 48 de ani, din judeţul Galaţi, ar fi tras cu un pistol asupra ei, a soţului său de 64 de ani (din Lupeni), a fiicei sale de 32 de ani şi a unui bărbat de 26 de ani (ambii din judeţul Galaţi)”, a precizat sursa citată.

Cele patru victime au fost transportate de urgenţă la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, ulterior femeia de 58 de ani fiind externată.

Celelalte trei persoane se află în continuare în spital, două dintre acestea fiind în afara oricărui pericol.

Bărbatul de 64 de ani este în stare instabilă.

După comiterea faptei, bărbatul de 48 de ani ar fi părăsit zona unde a avut loc incidentul, îndreptându-se într-o direcţie necunoscută cu un autoturism.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, maşina a fost identificată pe un drum forestier, unde fusese abandonată.

Persoana în cauză avea calitatea de agresor în cadrul a două ordine de protecţie emise de Judecătoria Petroşani, în favoarea victimelor.

„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, încălcarea ordinului de protecţie, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, precum şi pentru introducerea sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme şi muniţii”, arată IPJ Hunedoara.

În urma cercetărilor efectuate, procurorul de caz a dispus reţinerea bărbatului de 48 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *